Expoziţia "Epidemii în istoria Ţărilor Române. Mărturii documentare", despre reacţia românilor în faţa unor cataclisme, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberlander Târnoveanu, a afirmat că expoziţia "Epidemii în istoria Ţărilor Române. Mărturii documentare" vorbeşte despre "reacţia specifică a unei comunităţi care este poporul român, naţiunea română, în faţa unor cataclisme naturale cum sunt epidemiile".

28 Octombrie 2021, 12:40 (actualizat 28 Octombrie 2021, 12:46) |
Expoziţie MNIR

"Din păcate, nu este nici prima, nici ultima epidemie pe care acest spaţiu a cunoscut-o şi, cu atât mai mult, înţelegând cum au reacţionat cei din trecut, înţelegem, poate, într-o oarecare măsură, şi cum reacţionează contemporanii în faţa unei asemenea încercări", a spus Târnoveanu, la vernisajul expoziţiei.

Directorul MNIR a remarcat "bogăţia şi profesionalismul" cu care au fost selectate documentele, exprimându-şi speranţa ca expoziţia să fie dezvoltată prin contribuţia specialiştilor MNIR.

La rândul său, directorul general al Arhivelor Naţionale ale României, Cristian Aniţa, a declarat că expoziţia deschisă la MNIR "este, din păcate, în trendul activităţilor de zilele acestea", reprezentând "o lecţie".

"Când am propus expoziţia, la începutul anului, noi speram că în noiembrie o să fim scăpaţi de pandemie şi ea o să fie un fel de retrospectivă a pandemiei. Din păcate ne-am făcut greşit calculele, pentru că se pare că e cea mai grea perioadă. Dar, chiar şi în felul acesta (expoziţia n.r.), e o lecţie pe care putem să o învăţăm. Vedem că totuşi am trecut prin pandemii de-a lungul timpului, nu e nimic nou sub soare, totul se repetă cumva şi tot constat că nu prea învăţăm nimic din ceea ce ar fi trebuit să învăţăm trecând prin aceste pandemii. Dar poate că ultima pandemie, fiind de multă vreme, memoria noastră nu ne-a mai ajutat", a spus Cristian Aniţa.

La eveniment au mai vorbit dr. Cristian Lazăr, subsecretar de stat la Ministerul Culturii şi Alexandra Brutaru, preşedintele Asociaţiei "Dar Development".

Realizată cu ocazia aniversării a 190 de ani de existenţă a Arhivelor Naţionale ale României, expoziţia "Epidemii în istoria Ţărilor Române. Mărturii documentare" surprinde modul în care instituţiile vremii au răspuns provocărilor acestor boli, care au fost metodele de stopare a răspândirii acestora şi urmele pe care le-au lăsat în societate. Expoziţia s-a deschis joi, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Expoziţia propune, în contextul pandemic actual, o privire spre trecut cu ajutorul documentelor de arhivă ilustrând epidemiile de ciumă şi de holeră care au făcut ravagii în secolul al XIX-lea, până la epidemiile de varicelă, tifos exantematic şi gripă spaniolă de la finalul Primului Război Mondial.

Expoziţia, realizată în parteneriat cu MNIR şi Asociaţia Dar Development, va fi deschisă publicului până pe 7 noiembrie, putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10,00 - 18,00 (program de vară), respectiv 9,00 - 17,00 (program de iarnă, începând de duminică, 31 octombrie), cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară aflate în vigoare.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI