Expoziția "Parteneriatul strategic România - SUA 25", inaugurată la New York de ministrul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a inaugurat vineri, la sediul Institutului Cultural Român din New York, expoziţia fotografică dedicată celebrării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

24 Septembrie 2022, 15:40 (actualizat 24 Septembrie 2022, 23:02) Știrile TVR |
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu / FOTO: Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Expoziţia, care constă în 80 de fotografii, a fost organizată de ICR New York, cu sprijinul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, al Agerpres, al Misiunii Permanente a României la ONU şi al Consulatului General al României la New York.

Expoziţia prezintă evoluţia Parteneriatului Strategic România-SUA, de la lansare până în prezent, parcurgând cele mai importante momente de extindere şi consolidare.

Conceptul creativ al instalaţiei artistice care figurează în cadrul expoziţiei a fost realizat de către Ioana Barac, designer şi creator de ornamente urbane şi artă publică, membru al comunităţii de români din Statele Unite ale Americii.

În discursul său inaugural, ministrul Bogdan Aurescu a punctat importanţa Parteneriatului Strategic româno-american pentru parcursul democratic şi euroatlantic al României, precum şi pentru securitatea ţării noastre şi a reiterat angajamentul profund al României pentru aprofundarea acestuia, pe toate dimensiunile, precizează MAE, într-un comunicat.

El a arătat că Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI este primul document politic bilateral ce reglementează Parteneriatul Strategic cu SUA, care a determinat ulterior organizarea reuniunilor anuale ale Dialogului Strategic la Bucureşti şi la Washington, în timp ce Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România este primul document juridic bilateral ce menţionează Parteneriatul Strategic.

De asemenea, a menţionat proiectele comune din domeniul energiei nucleare civile, o evoluţie recentă, care vine să consolideze cooperarea bilaterală strategică dintre România şi SUA, proiectul comun bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici fiind menţionat inclusiv de către preşedintele Biden în discursul său recent din cadrul segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 13°C
IASI 6°C 13°C
CLUJ 9°C 13°C
CONSTANTA 13°C 18°C
CRAIOVA 8°C 14°C
BRASOV 11°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI