Exporturile de gaze ale grupului rus Gazprom au ajuns în 2022 la cel mai scăzut nivel din acest secol

Gaze rusești
Gaze rusești
28 decembrie 2022, 18:10

Gigantul controlat de statul rus a extras în acest an 412,6 miliarde metri cubi de gaze, cu 20% mai puţin decât în 2021, din care 100,9 miliarde metri cubi au fost destinaţi exportului, a declarat miercuri directorul general Alexey Miller, în conferinţa de presă de la final de an. Este vorba de o scădere a exporturilor cu 46% comparativ cu 2021.

„Ţin să subliniez că 2022 a fost un an foarte, foarte dificil”, a spus Alexey Miller, menţionând în special „schimbările radicale de pe pieţele de energie”, care au apărut ca urmare a sancţiunilor internaţionale impuse Moscovei, ca represalii la intervenţia militară în Ucraina.

În 2021, Rusia a fost, prin Gazprom, cel mai mare exportator mondial de gaze naturale şi principalul furnizor al Uniunii Europene, însă, între timp, cele 27 de state membre UE şi-au redus semnificativ importurile din Rusia, astfel că în prezent gazele ruseşti reprezintă mai puţin de 10% din importurile de gaze ale statelor UE, potrivit Comisiei Europene.

Gazprom nu a oferit cifre privind exporturile sale în fiecare ţară în parte. În acest moment gazele naturale ruseşti ajung în Europa printr-unul dintre punctele de la frontiera Rusiei cu Ucraina, precum şi printr-o ramură a conductei TurkStream, care trece prin Turcia, Serbia şi Ungaria.

În paralel, Gazprom şi-a majorat treptat livrările de gaze spre China, astfel că în luna decembrie volumul livrărilor zilnice a depăşit nivelurile prevăzute în contract, iar în unele zile au fost atinse chiar valori record.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite