Exportul de cereale ucrainene: „Reuniune în 4” săptămâna viitoare, în Turcia

Grâu
Grâu
21 iunie 2022, 20:36

Televiziunile CNN Türk şi NTV au precizat că discuţiile vor avea loc la Istanbul, citând surse din cadrul Preşedinţiei de la Ankara.

Ankara a avut până acum discuţii cu Moscova şi cu ONU cu privire la coridorul plănuit, însă a afirmat că orice acord final va necesita ca toate părţile să se întâlnească la Istanbul, de unde Turcia spune că va fi monitorizată implementarea planului.

Sursele citate de Reuters au afirmat că o întâlnire cvadripartită între Turcia, Ucraina, Rusia şi ONU va avea loc la Istanbul în săptămânile următoare, posibil cu participarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi a secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

Postul turc Haberturk relatase mai devreme despre întâlnirea plănuită.

Potrivit surselor, planul are în vedere crearea a 3 coridoare din portul ucrainean Odesa la Marea Neagră, sub supervizarea Kievului, şi ca de acolo să fie transportate atât mărfuri alimentare ucrainene, cât şi ruseşti.

Între 30 şi 35 milioane de tone de cereale ar putea fi transportate de acolo în următoarele 6-8 luni, au afirmat sursele.

Întrebat despre acest plan, purtătorul de cuvânt al ONU, Stephan Dijarric, a răspuns că „discuţiile pe aceste subiecte continuă”, fără a oferi alte detalii.

Ştirea despre convorbirile viitoare a venit la o zi după ce Erdogan şi Guterres au discutat prin telefon despre planurile legate de coridor.

Administraţia lui Erdogan a transmis că acesta i-a spus secretarului general al ONU că Turcia „continuă eforturile” pentru stabilirea coridorului.

Atât Ucraina, cât şi Rusia au prezentat o serie de condiţii pentru a fi de acord cu planul. În timp ce Moscova vrea ca unele sancţiuni occidentale să fie ridicate pentru a-i facilita exporturile de cereale şi îngrăşăminte, Kievul cere garanţii de securitate pentru porturile sale.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite