Explozie puternică la o stație de butelii din Bihor. Șapte persoane au suferit arsuri, 4 au fost intubate

5 februarie 2019, 07:36

ACTUALIZARE Patru dintre cei 7 muncitori sunt la Terapie Intensivă și sunt intubați. Aceștia au suferit arsuri și la nivelul căilor respiratorii. Medicii spun că starea lor este stabilă. Ceilalți 3 muncitori au răni ușoare, câteva arsuri la nivelul feței și pe mâini.  Între timp, la Șchei au început anchetele. Potrivit unor surse medicale, în momentul în care au ajuns la spital, muncitorii erau sub influența băuturilor alcoolice.

 

Trei dintre cei 10 angajați care erau în momentul deflagraţiei la muncă au scăpat nevătămaţi. A fost activat planul roşu de intervenție, iar salvatorii au intervenit cu 5 ambulanțe SMURD și cu o autospecială de transport victime multiple. Cei răniţi au fost duşi la spitalul judeţean din Oradea.

Cei şapte muncitori surprinşi de deflagraţie au suferit arsuri pe faţă şi pe mâini. Patru au fost intubaţi, pentru că suflul exploziei le-a afectat şi căile respiratorii.

Medicii le-au acordat răniţilor asistenţă medicală de urgenţă la faţa locului. După ce au fost stabilizaţi, cei şapte răniţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea.

Pentru îngrijirea răniţilor au fost chemaţi la spital mai mulţi medici specialişti.

Deocamdată, nu se ştie care a fost cauza exploziei.

Pompierii militari au lichidat incendiul declanşat de deflagraţie în circa 30 de minute.

Astăzi urmează să înceapă cercetări la firma specializată în distribuirea  de butelii de gaz pentru uz casnic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite