Explozie puternică într-un magazin alimentar din județul Prahova

30 decembrie 2021, 12:51

Explozia a fost atât de puternică încât gardul din fața magazinului care se afla lângă dispensarul din comună a fost dărâmat. Mai multe echipaje au fost trimise de urgență la fața locului.

Cel mai probabil deflagraţia a avut loc de la o acumulare de gaze. Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD şi două autospeciale de intervenţie şi comandă, a declarat un reprezentant ISU Prahova.

Patru bărbați, printre care și proprietarul magazinului se aflau înăuntru când a avut loc explozia. Toți au fost răniți și au fost transferați la spitalul din Ploiești pentru îngrijiri. Starea lor e stabila.

O acumulare de gaze a provocat explozia. Pompierii trebuie să stabilească dacă a fost din cauza unei improvizații la sistemul de racordare sau o defecțiune a buteliei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite