Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Explozie la un laborator din Rusia unde sunt depozitate virusuri periculoase, inclusiv Ebola, ciumă sau antrax

O explozie s-a produs la un laborator din regiunea rusă Siberia, unde în era sovietică au fost cercetate arme biologice, aici fiind depozitate tulpini de virusuri periculoase, inclusiv Ebola, variolă, ciumă ori antrax, informează Forbes, citat de Mediafax.

17 Septembrie 2019, 12:31 (actualizat 17 Septembrie 2019, 16:31) |
Explozie la un laborator special din Rusia
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Autoritățile ruse au confirmat luni că o explozie s-a produs în incinta Centrului de cercetare de Virologie și Biotehnologie de lângă Novosibirsk, un laborator din era sovietică unde sunt depozitate mostre de virusuri.

Explozia "unui cilindru de gaz" a provocat un incendiu într-o clădire de beton.

Centrul de cercetare, care poartă numele Vector, este unul din doar două locuri din lume unde sunt stocate mostre de variolă, celălalt fiind Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, în Atlanta, SUA.

Presa rusă a relatat că echipele de intervenție au reacționat cu rapiditate, însă "situația a fost rapid actualizată de la o urgență ordinară la un incident major".

Autoritățile au transmis că incendiul a fost "eliminat" într-o zonă în care "nu erau depozitate mostre biologice", precizând că "o persoană a fost rănită și clădirea nu a fost avariată".

Directorul instituției a "subliniat că incidentul nu reprezintă o amenințare biologică ori de altfel la adresa populației", relatează presa rusă.

Mass-media de stat din Rusia a confirmat că laboratorul, care s-a ocupat de "dezvoltarea vaccinurilor pentru Ebola și hepatită, cât și pentru studierea epidemiilor și a chestiunilor generale referitoare la imunologie", a participat la un "program sovietic, actualmente defunct, de cercetare a armelor biologice", iar în incinta instituției sunt în continuare depozitate "unele din cele mai periculoase tulpini (virale) - inclusiv variolă, Ebola, antrax și anumite tipuri de ciumă".

Laboratorul Vector a mai fost în urma cu 15 ani scena unui accident grav, când un cercetător a murit după ce s-a înțepat cu un ac contaminat cu virusul Ebola.

Incidentul de la centrul de cercetare în domeniul virusologiei survine după un accident produs în luna august în regiunea Arhanghelsk în cursul testării unei rachete cu propulsie nucleară.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 20°C
IASI 20°C 21°C
CLUJ 23°C 22°C
CONSTANTA 19°C 18°C
CRAIOVA 24°C 24°C
BRASOV 21°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Octombrie 2019, 01:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-10-2019
Deschidere: 9545.34
Maxim: 9560.39
Mimim: 9510.94
Variatie: -0.36%
SNG
37.05
0.68%
FP
1.19
0.84%
SNP
0.42
0.6%
BRD
14.18
0.42%
TLV
2.38
0.42%
EL
11.25
0.88%
EBS
144.50
2.08%
TGN
368.50
0.68%
DIGI
30.10
1.98%
SIF2
1.36
0%
ARHIVĂ ȘTIRI