Expert în serviciile secrete ruse: Rebeliunea lui Prigojin a înrădăcinat o singură concluzie în mintea oricărui ofițer de securitate înțelept

Redăm analiza.

***

Evenimentele din 23-24 iunie au reprezentat o răscoală, nu o lovitură de stat. Obiectivul liderului mercenarilor, Evgheni Prigojin, a fost acela de a renegocia termenii contractului său cu Putin și cu Ministerul Apărării, iar nu de a răsturna regimul. Așa stau lucrurile în Rusia modernă. Evenimentele care în alte locuri se rezolvă prin procese, în sălile de judecată discrete sunt rezolvate cu puști automate și tirade bombastice pe rețelele sociale.

În ultimele săptămâni, Prigojin s-a regăsit într-o situație dificilă și avea nevoie de o soluție de ieșire.

Au existat două motive pentru aceasta. În primul rând, avansul lent al contraofensivei ucrainene arăta publicului și Kremlinului că armata rusă putea să lupte – chiar și în operațiuni defensive simple – fără Wagner, contrazicând astfel afirmațiile lui Prigojin.

Cu mai puțin de o lună în urmă, Prigojin argumenta că Wagner era singura unitate capabilă să câștige războiul sau să împiedice contraofensiva ucraineană, iar mulți, inclusiv din armată, erau înclinați să creadă în judecata sa. Acum, că armata rusă a continuat să înfrunte forțele ucrainene și nu dă semne de prăbușire, rolul extrem de exagerat al Wagner în capturarea Bahmutului devine o amintire îndepărtată. Wagner nu are niciun rol în contracararea ofensivei ucrainene.

În al doilea rând, Ministerul Apărării a înțeles că era un moment oportun pentru a-și renegocia relațiile cu companiile militare private, cel mai important fiind grupul Wagner. Pentru schimbare, armata primise binecuvântarea lui Putin. Prigojin putea să continue sabotarea semnării unui contract cu Ministerul Apărării și să-i insulte pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și pe șeful forțelor armate, Valeri Gherasimov, dar pierderea relevanței Wagner în cea mai importantă bătălie din 2023 slăbise poziția sa în negocieri. În cele din urmă, a realizat că Șoigu și Gherasimov au folosit Wagner în toți acei ani pentru a păstra și crește capacitatea de luptă a armatei regulate. Wagner încă este necesar, dar liderii de top ai Rusiei nu mai sunt dispuși să plătească prețul pe care el îl solicită.

Asemenea unor condottieri medievali din Italia secolului al XV-lea, Prigojin a ales să-și renegocieze termenii cu „prințul” chiar în mijlocul bătăliei, utilizând aceeași logică – cu cât criza este mai mare, cu atât sunt mai bune cărțile sale.

Atacul lui Prigojin asupra Rostov-pe-Don a fost atât de scandalos și sfidător încât le-a amintit rușilor de anii ’90 și începutul anilor 2000, când militanți ceceni intrau în spitale, orașe și școli, luând ostatici și cerând Kremlinului să oprească războiul, în schimbul vieților civile.

Acest lucru poate părea ciudat pentru fostul condamnat și afacerist din domeniul restaurantelor, care, de-a lungul anilor, i-a fost confident și lacheu președintelui. Dar a acționat deoarece există un anumit adevăr în autoportretizarea sa drept un Ivan de rând, cu mână de fier, care se găsește în „șanțul de șerpi” al intrigilor Kremlinului (Prigojin nu este cu adevărat un Machiavelli) și pentru că avea la îndemânămijloacele unei revolte.

Ca lider al unei armate de mercenari, unde loialitatea personală contează cel mai mult, iar autoritatea armatei ruse nu contează deloc, Prigojin a repetat manevra folosită de un războinic cecen cu mulți ani în urmă – a lansat un atac asupra unui oraș civil pentru a forța Kremlinul să încheie un acord. Acesta a fost un exercițiu deschis de putere personală; nu exista o cauză mai înaltă în discuție, ci doar interesele private ale unui singur om.

Pentru a-și susține punctul de vedere, Prigojin a pătruns în centrul nervos și în hub-ul logistic al efortului de război rus pentru desfășurarea conflictului din Ucraina. Nu a întâmpinat rezistență, în ciuda unei prezențe militare puternice în Rostov-pe-Don și a prezenței agenților de contrainformații militare ai FSB în rândurile Wagner. A luat mai mulți ostatici de rang înalt – adjunctul ministrului Apărării, Iunus-bek Evkurov, și prim-adjunctul agenției de informații militare, GRU, Vladimir Alekseev (am scris, în mai 2022, despre faptul că Alekseev a fost însărcinat să conducă operațiunile de informații ale Rusiei în războiul din Ucraina).

În timp ce Evkurov și Alekseev au ales să rămână în Rostov-pe-Don și au căzut în mâinile Wagner, departamentul FSB din Rostov s-a baricadat în sediul său din oraș. În ceea ce-i privește pe agenții săi de contrainformații militare, atașați la Wagner, aceștia nu au făcut nimic.

La Moscova, FSB a răspuns crizei într-un mod foarte ciudat – emițând un apel către soldații Wagner să-l aresteze pe Prigojin. Nu a existat nicio explicație pentru motivul pentru care FSB a decis să-i împuternicească pe oamenii lui Prigojin cu această sarcină – și merită să ne amintim că, în Rusia, arestările pot fi efectuate de către agențiile de aplicare a legii și serviciile de securitate. Nu este nevoie să fie împuterniciți mercenarii cu această sarcină.

Răspunsul armatei a fost la fel de confuz. Dintre toate forțele pe care Ministerul Apărării le avea la dispoziție în regiune, și care sunt semnificative, doar elementele aeriene au primit ordin să oprească înaintarea spre nord a coloanei Wagner. Au pierdut mai multe elicoptere și cel puțin 12 piloți au murit, fără a avea succes. În fundal, se afla Garda Națională, Rosgvardia (inclusiv cecenii), care erau observați rătăcind prin regiunea Rostov, având grijă să nu intre în contact cu Wagner.

Aceasta nu înseamnă că revolta Wagner a provocat prăbușirea sau dezorientarea armatei ruse – în același timp în care Prigojin invada Rostov-pe-Don, forțele armate continuau să lupte împotriva inamicilor ucraineni.

Armata rusă și serviciile secrete pur și simplu nu au reușit să răspundă provocării Wagner. Motivele sunt încorporate în modul în care Putin și-a construit sistemul politic. În acel moment precis, în care Prigojin îl insulta pe Evkurov în acel video de-acum infam, cu cei trei – Prigojin, Evkurov și Alekseev – în sediul central rusesc din Rostov-pe-Don, cei doi generali ruși se întrebau, probabil – ce se întâmplă dacă acest ciudat are încă acces direct la Putin?

Și dacă da, ce s-ar întâmpla dacă cei doi ar decide să facă un acord? Sau dacă ei ar răspunde cu forța și s-ar produce o vărsare serioasă de sânge? Pe cine ar acuza Putin -pe prietenul său ori pe generali? Este o întrebare delicată, având în vedere istoria traumatică a implicării armatei ruse în crize politice, cel mai cunoscut exemplu fiind bombardarea clădirii parlamentului în octombrie 1993, la Moscova.

Și generalii aveau dreptate. Exact asta s-a întâmplat – Putin și Prigojin, doi prieteni din St. Petersburg, au încheiat un acord. Toate acuzațiile penale împotriva lui Prigojin au fost retrase și i s-a permis să plece în Belarus.

Acordul l-a făcut pe Putin să pară slab din mai multe motive, nu în ultimul rând pentru că a pus la îndoială suveranitatea prețuită de el – în fond, i-a permis partenerului său minor, Lukașenko, să rezolve problema politică internă.

Dar acordul a pus și armata și serviciile secrete ruse în fața unui set de întrebări dificile. Ce se întâmplă cu cei 12 sau mai mulți piloți ruși uciși de către Wagner? Ce li se poate spune rudelor lor? Ce se întâmplă dacă data viitoare este vorba despre războinicul cecen Ramzan Kadîrov? Sau despre un înalt oficial de la Consiliul de Securitate?

Și totodată, ridică o problemă absolut centrală pentru Putin și pentru continuarea domniei sale; agențiile de securitate în care a avut încredere, pentru asigurarea protecției regimului său, acum știu că este mai bine să nu se implice într-un conflict din cercul intern al liderului. Aceasta este o concluzie pe care orice ofițer al forțelor de securitate înțelept o are acum înrădăcinată în conștiință. Nu poate fi uitată și ar putea fi fatală.