Expert Cyberint: Atacurile cibernetice au devenit din ce în ce mai sofisticate în contextul actual, dar nu cât să fim surprinşi

Atacurile cibernetice au devenit din ce în ce mai complexe şi sofisticate, în contextul războiului din Ucraina, însă tipul şi provenienţa acestora nu s-a schimbat cât să fim luaţi prin surprindere, a declarat, marţi, Florin Pană, expert la Centrul Naţional Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), la Forumul România Digitală.

21 Iunie 2022, 13:24 (actualizat 21 Iunie 2022, 13:39) Știrile TVR |
Hacker. Atac cibernetic / FOTO: Sursa: Shutterstock

"Putem spune că, de la începutul războiului de la graniţa României, activitatea cybering nu a evoluat spectaculos, pentru că deja eram la un nivel foarte ridicat din perspectiva ameninţărilor cibernetice, deoarece perioada de pandemie a creat şi a mărit considerabil suprafaţa de atac. În principiu, lucrul de la distanţă, activitatea în majoritate online a instituţiilor şi a firmelor private a creat noi posibilităţi pentru atacatori. Revenind acum la perioada din acest context internaţional dificil, am observat, într-adevăr, atacuri din ce în ce mai complexe, din ce în ce mai sofisticate. Tipul şi provenienţa acestora nu s-a schimbat cât să fim luaţi prin surprindere. Ce am observat diferit e că în această perioadă, fiind la graniţa cu un conflict armat, au existat situaţii în care atacuri cibernetice au lovit inclusiv în România, ca o ţintă colaterală. Poate că nu era vizată şi România sau alte state din regiune, dar uneori atacurile cibernetice nu ţin cont de graniţe. A fost vizată în principiu Ucraina, doar că acea infrastructură satelitară deservea şi alte state, printre care şi România. A existat, în acel moment o serie de infrastructuri care au fost indisponibilizate într-un timp relativ scurt, au revenit în funcţiune şi ulterior România s-a alăturat unei coaliţii internaţionale prin care a fost atribuit public atacuri către Federaţia Rusă. În rest, vizibil în mediul online, clar au fost atacurile lansate de Killnet, cele care au reuşit să indisponibilizeze zeci de site-uri ale unor instituţii din România şi companii private", a afirmat Pană.

Conform expertului, infractorii cibernetici sunt nevoiţi să se adapteze pentru a avea succes în combaterea sistemelor de detecţie de la cel mai înalt nivel.

"În ultima perioadă, infractorii cibernetici sau atacatorii cibernetici sunt într-o continuă schimbare. Evoluţia tehnologică ne arată tuturor că aceasta nu stă niciodată pe loc, din contră, este într-o evoluţie foarte rapidă. Atacatorii sunt nevoiţi să se adapteze pentru a avea succes în combaterea sistemelor de detecţie de la cel mai înalt nivel. Acum un an vorbeam despre mesaje de smishing sau mail-uri de fishing prin care era abordat subiectul pandemic... Acum este abordat subiectul războiului. Oamenii sunt curioşi să obţină date suplimentare, poate la care nu au acces în mod curent şi consideră că printr-un mail venit de la o persoană necunoscută o să obţină nişte date pe care nu le-au găsit în presa de specialitate şi astfel atacatorii reuşesc să acceseze date, date personale, date bancare şi ulterior să le folosească în scopuri proprii", a spus Florin Pană.

Platforma de ştiri economice şi analize financiare Financial Intelligence a organizat, marţi, cea de-a patra ediţie a Forumului România Digitală, în care sunt dezbătute teme precum: digitalizarea României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), tehnologia 5G şi securitatea cibernetică.

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 25°C
IASI 16°C 21°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 19°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 14°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI