Experiență inedită la Astra Film Festival. Proiecțiile au loc pe lac, dar și în centrul istoric al Sibiului

6 septembrie 2020, 12:41

Pentru cea de-a 27 -a ediție organizatorii au fost creativi pentru a putea îndeplini normele de siguranță. Spectatorii, nu mai mult de 4 într-o barcă, au vâslit pe muzică de fanfara spre ecranul uriaș unde au urmărit documentarul libanez „Povestea lui Fatat”. O femeie care refuză să capituleze și reușește să evadeze spre Europa cu ajutorul unei bărci.

Filmele și atmosfera creată de sala de cinema inedită i-au încântat pe spectatori.

Anul acesta filmele documentare alese au teme variate și actuale: transformarea societății prezente, natură alterată de intervenția umană, migrația globală și modificarea relațiilor umane prin prisma tehnologiilor de comunicare.

Festivalul de film documentar în aer liber se încheie duminica viitoare. Proiecțiile au loc pe lac, dar și în centrul istoric al Sibiului. Un bilet pentru o proiecție clasică costă 15 lei, iar unul în barcă, 30 de lei.

La mijlocul lui octombrie, festivalul va avea și o ediție online.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al irlandezilor

Valencia Fallas: Printre cele mai frumoase opere efemere din Europa