Experții Comisiei Europene desfășoară în România o misiune de audit privind pesta porcină africană

18 octombrie 2018, 17:20

„În data de 17 octombrie a demarat misiunea de audit din partea Comisiei Europene privind Pesta Porcină Africană (PPA). Aceasta este pentru a patra oară când experţi europeni vizitează România, în ultimul an şi jumătate, pe tema Pestei Porcine Africane. Această misiune de audit vizează evaluarea modului în care au fost aplicate prevederile legale pentru detectarea rapidă a focarelor de PPA prin supraveghere activă şi pasivă, precum şi prevenirea răspândirii virusului PPA şi eficacitatea controalelor oficiale privind mişcarea şi trasabilitatea animalelor”, precizează instituţia într-un comunicat de presă.

Agenda misiunii de audit include analiza datelor şi documentelor oficiale, discuţii cu reprezentanţii serviciilor veterinare de la nivel central şi judeţean şi vizite de lucru în teren.

Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, şi specialiştii instituţiei au prezentat echipei de auditori situaţia privind evoluţia focarelor în România. Au pus la dispoziţie detalii privind măsurile întrepinse de autorităţi.

După încheierea întâlnirii de la sediul ANSVSA, echipa de audit a vizitat Institutul pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, Laboratorul National de Referinţă pentru pesta porcină, pentru a evalua capacitatea analitică şi modul de implementare al metodelor de diagnostic pentru PPA.

Experţii europeni se vor deplasa în judeţele Brăila, Tulcea şi Constanţa. Vor audita activitatea DSVSA-urilor şi a laboratoarelor din cadrul acestora, dar vor vizita şi ferme comerciale, gospodării ale populaţiei, fonduri de vânătoare, abatoare, unităţi de procesare şi centrele comerciale pentru desfacerea cărnii de porc.

Concluziile misiunii de audit a Comisiei Europene, care se va finaliza pe 25 octombrie, vor fi prezentate într-un raport.

Pesta Porcină Africană a fost depistată în 260 de localităţi din 14 judeţe. Numărul focarelor a ajuns la 1.021, din care 15 în exploataţii comerciale, arată datele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Conform informaţiilor centralizate, au fost consemnate şi 107 cazuri la mistreţi. Numărul total al porcilor eliminaţi afectaţi de boală se ridică la 353.914 exemplare.

Virusul pestei porcine africane a fost semnalat în România, pentru prima oară, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă