„Există un singur Maradona!” | Pele:”Într-o zi vom bate mingea împreună în cer” | Messi: ”Ne-a părăsit, dar nu a plecat. Este etern”

26 noiembrie 2020, 13:51

Suntem în stare de șoc, a declarat un oficial al clubului Napoli, în timp ce oamenii au luminat orașul cu torte și candele, un ultim omagiu adus idolului lor.

Stadionul local va purta numele Maradona, a anunțat primarul din Napoli.

Și la Buenos Aires, oamenii au ieșit pe străzi.

Îl admir pe Maradona, întotdeauna l-am admirat. Ca jucător, ne-a dat totul.

Președintele Agentinei a decretat trei zile de doliu național și a scris un mesaj pe contul său de twitter: ”Ne-ai dus în vârful lumii. Ai fost cel mai bun. Ne va fi dor de tine toată viaţa.”

Papa Francisc își amintește cu afecțiune momentele în care l-a întâlnit pe Diego Maradona și îl păstrează în rugăciunile sale, așa cum a făcut-o în ultimele zile când a fost informat cu privire la starea sa, a fost reacția Vaticanului. Maradona este descris pe site-ul oficial că un poet al fotbalului, un jucător extraordinar, dar un bărbat fragil.

Fotografii însoțite de mesaje emoționante au apărut pe rețelele de socializare din partea unor vedete din lumea fotbalului-

„Într-o zi vom bate mingea împreună în cer”, a scris Pele.

Ne-a părăsit, dar nu a plecat. Este etern”, a fost mesajul lui Messi, în timp ce Cristiano Ronaldo s-a referit la un magician inegalabil.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite