Excremente de urs la conservă, vândute ca „suvenir” în Harghita

2 decembrie 2022, 12:44

39 de lei pe 30 de grame de excremente de urs brun transilvănean. Pe conservă mai scrie că produsul este fără gluten și fără conservanți, este vegan, dar nu pentru consumul uman. Ar trebui, însă, folosit în termen de 22 de ore de la deschidere. Altfel, termenul de valabilitate este nelimitat. Localnicii care au văzut produsul au respins  posibilitatea de a-și dori un astfel de suvenir.

Autoritățile din domeniul sănătății publice s-au arătat și ele foarte surprinse și au spus că vor lua cât de curând măsuri.

Prin telefon,  Mircea Diacon, Comisar șef adjunct Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Covasna: 
Probe de laborator noi nu putem face pentru excremente de animale. Rămâne ca Direcția de Sănătate Publică să facă un control la această unitate, să stabilească dacă pot pune în pericol sănătatea oamenilor.

Producătorul conservei cu excremente de urs nu a putut fi contactat până acum pentru a ne oferi un punct de vedere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă