EXCLUSIVITATE Servicii speciale la metroul din Moscova. Personal cu studii pedagogice și medicale oferă asistență pasagerilor

13 mai 2017, 20:50

Ecaterina este nevăzătoare din naştere. Face naveta în fiecare zi la Moscova, acolo unde şi-a găsit de lucru. Fiecare deplasare cu trenul sau cu metroul era o întreagă aventură. Acum beneficiază de ajutor specializat din partea Serviciului de asigurare a mobilităţii pasagerilor din metroul moscovit.

Ecaterina: „Lucrez 4 zile pe săptămână. Sunt întâmpinată în fiecare zi şi condusă chiar până la uşa clădirii unde lucrez„.

Angajaţii serviciului pot fi recunoscuţi foarte uşor în metrou după vestele galbene pe care le poartă. Ei te ajută să te orientezi dacă te-ai rătăcit şi, dacă este cazul, pun umărul şi la căratul bagajelor.

Le dispecerat telefonul sună continuu. Sunt cam 300 de apeluri pe zi.

Olga Kosaciova, dispecer: „Oameni care nu au auzit de serviciul nostru, odată ajunşi în metrou, îşi dau seama că nu se pot descurca„.

Solicită ajutor mai mult persoanele cu dizabilităţi şi vârstnicii.

În present, serviciul are 250 de angajaţi.

Vladmir Cernyshov, directorul Serviciului de asigurare a mobilităţii pasagerilor: „Alegem personal cu experienţă în sfera socială. Ne-am concentrat pe cei cu studii pedagogice şi medicale„.

În alt capăt al Moscovei, un grup de elevi se pregăteşte să meargă în excursie. În funcţie de numărul copiilor din grup, este delegat şi personalul de însoţire. Un angajat trebuie să supravegheze 4 minori.

Cei care solicită ajutor sunt însoţiţi pe tot traseul: pe peron, în vagon şi până la ieşirea din staţia de metrou„, explică Liviu Iurea, corespondentul Ştirilor TVR.

Comenzile şi programările pot fi făcute şi în regim on-line.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite