EXCLUSIVITATE România devine prima țară din Uniunea Europeană care va găzdui rezerva strategică de materiale medicale a UE

6 aprilie 2020, 23:43

Lucian Pîrvoiu, jurnalist TVR: „Uniunea Europeană a fost criticată pentru lentoarea cu care a răspuns acestei imense crize sanitare şi pentru lipsa de solidaritate dintre ţările membre. Cum răspundeţi tuturor acestor acuzaţii?”

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: „E o criză fără precedent. Şi loveşte fiecare ţară din UE, dar mai cu seamă Italia şi Spania. Suferim alături de ei şi le oferim tot sprijinul posibil, deşi, aşa cum aţi mentionat, refelxul iniţial al unor guverne a fost să se închidă în problemele lor. Acum lucrurile s-au îmbunătăţit, ne coordonăm mult mai bine. Sunt fericită să aflu că România trimite în Italia o echipă de 11 doctori şi 6 asistente să ajute la tratarea pacienţilor bolnavi de covid. Cred că aceasta e solidaritatea: SOLIDARITATEA EUROPEANĂ (în limba română, n.red).”

Lucian Pîrvoiu, jurnalist TVR: „Comisia a rezolvat problemele urgente si provocările economice, însă avem în continuare problema lipsei materialelor medicale, pe care foarte multe ţări membre o resimt. Cum intenţionează Comisia să rezolve această problemă.”

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: „Am creat o rezervă strategică comună de echipamente medicale a Uniunii Europene. Este pentru prima dată când reuşim să facem aşa ceva prin mecanismul de protecţie civilă, RESC EU. Vom cumpăra cu bani europeni aceste echipamente pe care le vom trimite în ţările care au nevoie mai mult de ele. Sunt mândră şi recunoscătoare pentru că România s-a oferit să fie prima ţară europeană să cumpere şi să găzduiască în numele UE ventilatoare. Au fost deja comandate 150 de ventilatoare şi imediat ce vor ajunge în România le vom putea trimite rapid în ţările care au nevoie de ele, bineînţeles în Spania şi Italia.”

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite