EXCLUSIVITATE: O echipă TVR a ajuns în zona preluată de forțele proruse din Donețk. Mărturii cutremurătoare: Vecina mea a ars de vie în beci. S-a dărâmat tavanul în flăcări peste ea și a murit acolo

Volnovaha – un oraș situat la jumătatea drumului dintre Donețk și Mariopol. A trecut sub controlul armatei ruse în primele zile ale așa-numitei „operațiuni militare speciale” inițiate de Rusia în Ucraina pe 24 februarie. Toate casele și gospodăriile sunt distruse, iar străzile lăturalnice sunt pline de tehnică militară abandonată. Oamenii,  câți au mai rămas în oraș, stau la o coadă.

Localnică: Sunteți din Donețk?

Reporter: Nu, nu. Dar spuneți, vă rog, ce înseamnă banderola albă de pe braț?

Localnică: Este dovada că suntem civili, oameni pașnici.

Reporter: Și ce faceți aici?

Localnică: Așteptăm pâinea.

Reporter: O cumpărați sau vi se dă pe gratis?

Localnică: Nu știm încă, așteptăm să vedem.

Reporter: E scumpă?

Localnică: Chiar nu știm.

Natalia, o altă localnică din Volnovaha spune că pâinea se plătește în grivne sau ruble. “Fiecare cu ce are”, mărturisește femeia.

Reporter: Cum trăiți acum?

Natalia: Foarte, foarte rău. Mi-au distrus casa în întregime. Nici nu am unde să locuiesc. Uitați-vă la mine. Sunt ca un boschetar.

Reporter: Și ce veți face? Rămâneți aici? Mulţi au preferat să plece.

Natalia: (izbucnește în plâns): Eu nu pot să plec. Mama mea este paralizată, iar tatăl meu de abia mai merge. Nu pot să plec. Doar nu am să îmi abandonez bătrânii.

Valentina, localnică din Volnovaha: Ce să vă mai zic? Suntem pe drumuri. Totul în jur este distrus. Nu mai avem nimic. Era cât pe ce să ardem și noi de vii. Ce să vă povestesc? Chiar credeți că mai sunt în stare să povestesc?

Reporter: Şi ce veți face?

Valentina: Ce să facem? Să trăim de pe o zi pe alta.

Localnică: Stăm aici de dimineață până seara și așteptăm să ne aducă ajutoare, de mâncare.

Valentina: Nu mai avem o farmacie. Nici măcar să cumpărăm o folie să o punem în geam. Soțul meu este invalid, grupa I, este paralizat. Cine să îmi repare geamurile sparte? Nimeni nu mă poate ajuta. Despre ce să mai vorbim?  Şi noi mergem din poartă în poartă, pe la străini.

Reporter: Nu încercați să plecați, să mergeți în altă parte?

Valentina: Unde? Cine credeți că are nevoie de noi? Haideți să venim la dumneavoastră.  Aveți nevoie de noi? Evident că nu. Nimeni nu are nevoie de noi. Dacă orașului nostru de baștină nu îi mai suntem necesari. Ce să mai vorbim?

Reporter: Când s-a întamplat totul?

Valentina: Pe 24 februarie. Și până astăzi. Ne-au bombardat și cu tancuri, și cu avioane.

Reporter: Şi unde v-ați ascuns?

Valentina: În beci.

Localnică:  În subsolurile blocurilor. În cartierul în care locuiam erau blocuri de 5 etaje. Ne-am ascuns cu toții în subsoluri. Era imposbil să ieși afară, în stradă. A fost cumplit.  Foarte mulți oameni au murit și bătrâni și copii… groaznic.

Valentina: Vecina mea a ars de vie în beci.. S-a dărâmat tavanul în flăcări peste ea și a murit acolo.

În parcul central sau ce a mai rămas din parcul central găsești anunțuri cu ora și locul unde poți să faci un duș. Pe o masă, sunt zeci de încărcătaore. În oraș nu este curent, așa că singura sursă de unde poți să iți încarci telefonul mobil este un generator.

Anna, localnică din Volnovaha: Stau aici și îmi încarc telefonul. Doar îl încarc pentru că oricum nu merg mobilele în oraș. Dar avem nevoie să vedem cât este ceasul sau să folosim în beci lanterna de la telefonul mobil.

Reporter: Este singurul loc unde poți încărca telefonul?

Anna: Da, da

Orașul Volnovaha a fost distrus în proporție de 85 %. În urmă cu o lună, aici locuiau 27 de mii de persoane. Acum au mai rămas doar 10 mii.

Pâinea, alimentele și alte produse de primă necesitate sunt cele mai căutate acum în Volnovaha. Oamenii stau de dimnineața până seara în așteptarea unor ajutoare.

Localnică din Volnovaha: Băiatul meu a fost rănit. Are fractură deschisă la mână pentru că a fost atins de o schijă. Nu mai avem nici casă.

“Noi nu am înțeles ce s-a întâmplat. Am auzit că a zburat ceva. Și imediat un sunet ciudat și când mă uit la mână văd sânge. A început să mă doară puțin, dar nu am realizat ce s-a întâmplat. După aceea a început să îmi fie foarte frică”, povestește băiatul.

Nu știe exact când s-a întâmplat: “A fost în urmă cu 4 zile. Sau mai puțin? Nu… Acum 4 zile. Am trecut prin atâtea încât nici nu mai știi în ce zi ești”.

“Acum trebuie să ne bucurăm de ziua de astăzi. Nu trebuie să mai amânăm nimic pentru mâine. Sunt în clasa a VI-a. Acum nu merg la școală pentru că este distrusă. Ce să mai zic? Trebuie să trăim”, mai spune acesta.

În afară de Volnovaha , multe alte localități au fost distruse. Oamenii nu știu ce să facă. Unii au plecat, alții însă nu au unde să se ducă și sunt nevoiți să rămână pe loc și speră că își vor putea cât de cât repara gospodăriile.