EXCLUSIV James Heappey, secretar de stat Ministerul britanic al Apărării: În 18 luni, două distrugătoare de război ale Marinei Regale au ajuns în Marea Neagră, au ancorat în România şi au plecat spre Odesa

După summitul de la Madrid de luna aceasta, NATO trebuie să pună la punct un plan pentru întărirea securităţii la Marea Neagră. Unul dintre scenarii este întărirea unor grupuri de luptă maritime. Șeful operativ al Armatei Britanice susţine că ar putea trimite nave militare, dar e în vigoare Convenţia de la Montreux şi sunt închise strâmtorile. În exclusivitate pentru TVR a declarat că Marina Britanică a avut în ultimele 18 luni două distrugătoare în Marea Neagră.

13 Iunie 2022, 14:14 (actualizat 13 Iunie 2022, 21:52) Știrile TVR |

În cele peste o sută de zile de război, Rusia a desfășurat forțe importante în nordul Marii Negre, iar liderii NATO văd cum regiunea devine tot mai vulnerabilă.

JAMES HEAPPEY, secretar de stat, Ministerul britanic al Apărării: Marina Regală a fost în Marea Neagră, numai în ultimele 18 luni două distrugătoare de război au ajuns în Marea Neagră, au ancorat în România şi au plecat spre Odesa şi mai departe spre Georgia.  În mod clar NATO trebuie să aibă un plan pentru întărirea ţărilor care au ieşire la Marea Neagră, astfel încât să existe un angajament ferm între estul Mediteranei şi Marea Neagră, care să dea garanţii ţărilor că România şi Bulgaria.

Strâmtorile Bosfor și Dardanele sunt închise, astfel că navele britanice sau olandeze nu pot ajunge în Marea Neagră. Potrivit Convenției de la Montreux din 1936, în Marea Neagră navele militare ale țărilor care nu au ieșire directă pot sta cel mult 21 de zile și nu trebuie să cântărească, în total, mai mult de 45 de mii de tone. Ceea ce poate complica foarte mult lucrurile.

Fregata Mărășești cântărește 6 mii de tone, iar un distrugător american - 30 de mii de tone, în timp ce un portavion  cântărește 90 de mii de tone.

JAMES HEAPPEY, secretar de stat, Ministerul britanic al Apărării: Nu este vorba numai de grupurile de lupta terestre ca priorități pentru NATO, ci încercăm să vedem și cum putem întări grupurile maritime din Nord și în Marea Mediterană, iar pe timp de pace, când Convenția de la Montreux nu este în vigoare, şi în Marea Neagră. Şi credeţi-mă, dacă această Convenţie de la Montreux nu ar fi fost valabilă acum, v-aş fi putut promite că vom trimite nave de război în Marea Neagră pentru a îi susţine pe aliaţii noştri din regiune.

GENERAL GHEORGHE BĂLĂCEANU: Noi trebuie să ne pregătim în interiorul Mării Negre, în interiorul Mării Negre statele riverane membre NATO sunt trei. Capacităţile navale ale Turciei, României şi Bulgariei depăşesc bine flota Mării Negre a Federaţiei Ruse.

După ce Rusia a invadat Ucraina, alianța nord-atlantică a decis întărirea flancului său estic. Grupuri de luptă au fost trimise în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. În țara noastră sunt în acest moment peste 5 mii de militari ai NATO.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN RĂZBOI ÎN UCRAINA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI