EXCLUSIV Un fost politician rus care a fugit în SUA ca să scape de represalii vrea să lupte acum pentru Ucraina

20 martie 2022, 19:02

Alexandru Kliminov s-a născut și a crescut în Tomsk, un oraș din Siberia. A încercat să lupte cu regimul lui Vladimir Putin, dar Uniunea Forțelor de Dreapta, partidul din care făcea parte, a fost interzis în 2008. A continuat să fie observator independent la alegeri până când a aflat că oamenii lui Putin se pregăteau să îl arunce în închisoare.

Alexandru Kliminov: „Am primit informaţii din interior că autorităţile ruse, FSB probabil, mă urmăresc şi încearcă să mă aresteze şi am zis haide, omule, ne urmăresc de mult timp şi a zis nu doar că sunt cu ochii pe tine şi te urmăresc, e deja un dosar penal împotriva ta şi am zis e bine de ştiut şi am fugit din Rusia în mai 2015.”

A fugit în Ucraina şi a lucrat timp de 6 luni la biroul anticorupţie din Odesa, dar risca să fie retrimis în Rusia din cauza că permisiunea de ședere îi expira.

„Am plecat în SUA, Mexico şi am cerut azil politic la punctul de control de la vamă, era 2 decembrie 2015, au spus „bine aţi venit în Statele Unite, domnule!” Timp de opt luni şi trei săptămâni, aproape 9 luni din viaţă mi le-am petrecut în închisoarea pentru migranţi.”

După 7 ani ani în care a trăit „visul american”, ziua în care Rusia a invadat Ucraina l-a făcut să își dorească să se întoarcă la Odesa.

„Când a început războiul nu am putut doar să mă uit. Și mulţi din prietenii mei luptă în Ucraina în toată ţara, în zone diferite”

Lui Alexandru nu îi e teamă nici de rachete, nici de exploziile devastatoare. El știe cel mai bine că Moscova nu crede în lacrimi.

Deși e cetățean rus, l-au inspirat tăria și încredere pe care le-a arătat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Alexandru e la București de joi și așteaptă să se rezolve mai multe probleme birocratice pentru a putea trece granița în Ucraina.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite