EXCLUSIV Românii vulnerabili din Spania, ajutaţi de Asociaţia Salva

22 aprilie 2022, 10:10

Asociaţia Salva ajută familiile de români vulnerabile, săptămânal, nu doar de sărbători, în cadrul proiectului Ajutor Alimentar de urgenţă.

Beneficiarii provin din diferite medicii sociale. Cei mai mulţi află de sprijinul asociaţiei prin intermediul bisericii.

Ica Tomi, sufletul Asociaţiei Salva se dedică de 12 ani proiectelor culturale şi mai ales sociale pentru românii din Spania.

Doamna Victoria a rămas pentru prima dată fără serviciu după ce au murit bătrânii pe care i-a îngrijit timp de 20 de ani.

Asociaţia oferă cursuri de reorientare profesională, limbă spaniolă, informatică de bază, îi ajută pe români cu obţinerea documentelor sau a locuinţelor sociale. Anul acesta a obţinut o finanţare de peste 320 de mii de euro de la Comunitatea Autonomă din Madrid.

În cadrul asociaţiei există şi o bibliotecă pentru copii, loc de joacă şi învăţare, sală de expoziţie şi spectacole şi o trupă de dansuri populare. De Paşte au adus de la Cluj o colecție impresionantă de cămăşi tradiţionale, lucrate după modele vechi din secolul al 19-lea.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite