EXCLUSIV Povestea „Orchestrei Uniunii Europene”, spusă de dirijorul Ion Marin. Eveniment de excepție la Ateneu, cu prilejul ceremoniei oficiale de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul UE

10 ianuarie 2019, 18:55

90 de muzicieni de primă talie alcătuiesc Orchestra Uniunii Europene.

Ei se află de două zile în București, să repete împreună partiturile pe care le vor interpreta la Ateneu.

Dirijorul orchestrei, Ion Marin, a acceptat provocarea de a aduce pe aceeași scenă muzicieni care provin din școli instrumentale diferite și din sisteme de repetiții diferite.

Artiștii vor să dea un exemplu de solidaritate și unitate prin muzică. Vor interpreta alături de corul Filarmonicii „George Enescu” Imnul Uniunii Europene, „Odă Bucuriei”, și „Rapsodia Română”.

TVR va acoperi şi produce, în calitate de partener media oficial, toate evenimentele derulate  pe durata exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Până pe 30 iunie, TVR va dedica ample spaţii de emisie, pe toate canalele sale, pentru acoperirea la zi – prin ştiri, dezbateri, transmisiuni directe şi alte producţii jurnalistice – a celor aproximativ 300 de activităţi şi evenimente desfăşurate de Ministerul Afacerilor Externe în Bucureşti şi în alte oraşe din România.

TVR va asigura transmisia live şi rezumate montate ale evenimentelor, informaţii în timp real putând fi accesate şi pe pagina Ştirilor TVR – http://stiri.tvr.ro/romania2019eu.html.

De asemenea, broadcasterul oficial pentru Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene va oferi gratuit reprezentanţilor din media acreditată material audiovizual gata pentru difuzare (HD), de la reuniunile ministeriale informale, de la Summitul din Sibiu sau de la alte evenimente de nivel înalt care vor avea loc în toată România. Materialul audiovizual va fi transmis via EbS, serviciul de informaţii TV al Uniunii Europene, via satelit şi poate fi descărcat în timp real.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite