EXCLUSIV Nu le este frică de bombardamente pe cât le este de soldații ruşi – asta povestesc refugiații ucraineni care ajung în Italia

3 iunie 2022, 13:10

Ugovizza – frontiera dintre Austria şi Italia. Pe aici trec zilnic sute de refugiați ucraineni. Lilia este din Liov şi are o fetiță de doi ani. A locuit 10 ani în Italia, apoi s-a întors în Ucraina când lucrurile începuseră să meargă mai bine acolo. Totul s-a schimbat brusc însă când a început războiul.

LILIA, refugiat ucrainean: Au bombardat la 5 dimineața, apoi la 8. Teamă este pentru că nu ştii de unde vin, ce se întâmplă. Am deschis imediat televizorul şi am văzut la ştiri că bombardează, bombardează peste tot, nu auzi, nu ştiu, dar e o frică.

La intrarea în Italia refugiații sunt aşteptați de psihologi şi de reprezentanți ai organizațiilor pentru protecția copilului. Iulia este o ucraineancă stabilită de 15 ani în Peninsulă. Acum, ea oferă asistență celor care fug din calea războiului.

YULIYA POHRIBINSKA, reprezentant asociația Terre des Hommes: Într-o zi au venit 4-5 autobuze din zonele Borodyanka şi Bucea, unde au fost acte de violență extremă, iar copiii care au venit, au fost strânşi de acolo pentru a fi salvați, fără părinți. Experiențele urâte le povestesc precum roboții, fără emoție.

Printre voluntarii protecției civile se numără şi Alessandro. Are 20 de ani, vrea să devină pompier şi spune că experiența contactului cu refugiații îl ajută să devină mai puternic.

ALESSANDRO, voluntar Protecția Civilă FVG: Din păcate, când eram aici într-o noapte, a sosit un microbuz în care se afla o familie care era disperată. Părinții îşi pierduseră copilul de 5 ani … fusese împuşcat. Urcau în maşină pentru a fugi, însă, din păcate, militarii l-au împuşcat, l-au lovit şi a murit.

Până acum, în Italia, au intrat aproape 115 mii de refugiați ucraineni, majoritatea prin Ugovizza.

Refugiații ucraineni ajung în Italia după un drum de cel puțin o săptămână, după ce s-au oprit în alte țări, precum Polonia sau Austria. Cei mai mulți au rude aici şi ştiu exact în ce zonă a Italiei vor să meargă.

Principalele oraşe de destinație ale refugiaților sunt Milano, Roma, Napoli şi Bologna. Guvernul italian a alocat până acum ajutoare de 900 de milioane de euro. Dacă solicită, fiecare refugiat adult poate primi câte 300 de euro lunar, timp de trei luni, iar minorii – câte 150 de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă