EXCLUSIV Măsuri suplimentare de supraveghere. Granița cu Serbia este survolată zi și noapte de elicopterele MAI

Numărul refugiaţilor care au intrat din Serbia în România a crescut de două ori şi jumătate în primele 8 luni ale anului. Peste 1.200 de migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în judeţul Timiş. Autorităţile au înmulţit patrulele, au suplimentat numărul camerelor cu termoviziune şi folosesc elicoptere pentru supravegherea graniţei. Un reportaj de la frontiera cu Serbia de Adelin Petrişor şi Romeo Stancu.

09 Septembrie 2017, 19:26 (actualizat 09 Septembrie 2017, 21:25) Știrile TVR |
EXCLUSIV Măsuri suplimentare de supraveghere
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

4 migranţi se furişează printr-un lan de floarea soarelui şi încearcă să intre din Serbia în România în zona Lungă, la câteva zeci de km de Timişoara.

Refugiaţii au fost descoperiţi cu ajutorul unei camere cu termoviziune, montată pe un stâlp, la câteva sute de metri de fâşie. Imediat, operatorul camerei a trimis în teren echipele de intervenţie.

Poliţiştii de frontieră nu i-au prins pe cei 4. Refugiaţii s-au întors în Serbia. Nu vor să stea în România, ci doar să ajungă în Schengen.

Pentru că numărul refugiaţilor care vor să tranziteze România a crescut îngrijorător, poliţiştii de frontieră au cerut sprijinul unităţii de aviaţie a Ministerului de Interne.

Elicopterele poliţiei supraveghează zi şi noapte zonele în care au fost descoperite cele mai multe grupuri. Aparatele sunt dotate cu camere performante care pot apropia imaginile filmate la câţiva kilometri.

Poliţiştii de frontieră din Timiş protejează peste 200 de km de graniţă cu Serbia.

În ciuda creşterii numărului de refugiaţi, Inspectoratul teritorial continuă să aibă cu aproape 400 de agenţi mai puţin decât ar trebui.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 16°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 12°C 8°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 17°C 14°C
BRASOV 13°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI