EXCLUSIV Litoralul, între lux și ruine. Hotelurile lăsate în paragină strică imaginea stațiunilor de la Marea Neagră

27 mai 2018, 19:04

Considerată perla litoralului, Mamaia era surclasată de Neptun și Olimp, preferate pentru hotelurile exclusiviste. Erau pline de turiști străini. Complexurile Panoramic, Amfiteatru şi Belvedere ofereau și o priveliște de invidiat.

În perioada comunistă, în sudul litoralului veneau în special străinii cu putere financiară. Românii se înscriau pe liste de aşteptare, chiar şi cu şase luni înainte de a începe vara. Declinul acestei zone a început odată cu privatizarea.

În anii 2000, privatizarea a zeci de hoteluri de pe litoral a însemnat începutul declinului pentru multe dintre acestea.

Doar pereții au rămas din câteva hoteluri. Altele abia mai rezistă. Tâmplăria e putrezită, tencuiala stă să cadă, geamurile balcoanelor sunt sparte, iar mobilierul e vechi de zeci de ani.

Zeci de hoteluri, printre care Clăbucet, Terra, Caraiman, Romanţa sau Egreta par încremenite în timp. În 2017, din cauza condiţiilor proaste de cazare, unele au fost declasificate de Ministerul Turismului.

După privatizare, multe dintre hotelurile părăsite au fost scoase la vânzare. Cea mai importantă tranzacţie a fost preluarea complexului Amfiteatru-Panoramic-Belvedere pentru aproximativ 10 milioane de euro.

Și în Eforie Nord, Hotelul Meteor, poziţionat lângă şoseaua Naţională, întâmpină turiştii cu imagini dezolante.

Mamaia e pe listă cu două ruine. Hotelul cu numele stațiunii și celebrul Rex, fost Internațional, care găzduia fotbalişti şi artişti faimoşi. În 2006 a fost preluat de Dan Adamescu, care nu a mai facut nicio investiție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite