EXCLUSIV Jurnaliști TVR în Ucraina | Viața printre alarme și bombe: „Ura e un sentiment puternic, dar îi urăsc pe ruși. Am rude acolo și nu au sunat o singură dată să întrebe dacă sunt în viață”

28 iunie 2022, 20:45

Alarma care anunță atacurile aeriene în Mykolaiv răsună și ziua, și noaptea. Când lovesc, rachetele rusești răpesc vieți nevinovate și fac dezastru. Iar supraviețuitorii trăiesc un coșmar. Oamenii rămân cu traume care îi vor marca toată viața. În această zonă atacată, localnicii nu mai au nici apă potabilă sau electricitate. Iar acoperișurile blocului au fost spulberate de suflul exploziilor.

Nadia are 73 de ani și locuiește singură într-un apartament din districtul Leski, în vestul orașului Mykolaiv. În 17 iunie, rușii au crezut că această doamnă și locuitorii de aici reprezintă o amenințare și au trimis o rachetă. A fost al doilea atac în această zonă de blocuri.

Svetlana, locuitoare din Mykolaiv: „După impact toți omenii au fugit din apartamente, erau țipete, zgomot și fragmente din bloc împrăștiate. Am verificat dacă cineva are nevoie de ajutor și am văzut că într-o mașină era un tânăr care era mort.”

Oamenii trăiesc într-o permanentă stare de nesiguranță. Recunosc deja șuieratul rachetelor și locurile unde pot sta pentru a fi mai bine protejați.

Olena, locuitoare din Mykolaiv: „Simt furie și ură. Ura e un sentiment puternic, dar îi urăsc pe ruși. Am rude acolo și în tot acest timp nu au sunat o singură dată să întrebe dacă sunt în viață. Când le-am trimis mesaj că ne bombardează, ne-au răspuns cu un screenshot al ministerului rus al Apărării în care scria că ne bombardăm singuri!”

Olena ne-a vorbit cu emoție și recunoștință despre românii care i-au ajutat familia: „Nora mea e în România și cetățenii români ne ajută cu actele și chiar plătesc pentru ele.”

O nouă alarmă s-a declanșat chiar în timpul filmărilor. Iar bombardamentele asupra orașului Mykolaiv au continuat inclusiv în timpul nopții.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite