EXCLUSIV Jurnaliștii TVR aflaţi în Ucraina au stat de vorbă cu guvernatorul regiunii Mykolaiv, ținta nr.1 a rușilor în această zonă

3 iulie 2022, 15:02

„Să fiu sincer, am fost o ţintă pentru ocupanţii ruşi în martie, pentru că sunt în centrul deciziilor. Îmi amintesc ziua de 29 martie, dar nu mă interesează clădirea, ci oamenii care au murit aici” a spus acesta.

Guvernatorul a povestit cum din primele minute au fost persoane rănite, iar mai târziu s-a aflat că multe persoane au decedat.

Situaţia actuală din Mykolaiv este aceeaşi cu cea din martie, când „linia frontului era în zona de graniţă, între Mykolaiv şi Herson. Acum avem o apărare activă, linia frontului a fost staţionară în ultima lună, dar avem câteva victorii tactice”.

Guvernatorul spune că ruşii ştiu că pierd războiul şi asta îi face să atace clădiri civile, să sperie oamenii.

Cele mai mari pericole în Mykolaiv sunt rachetele ruseşti şi artileria. „Artileria lor cu rază lungă de acţiune nu este foarte precisă şi nu pot lovi o ţintă cu precizie. Trag asupra unei zone şi acesta este o problemă pentru populaţia civilă”.

Kim a vorbit şi despre viitorul Ucrainei, pe care o consideră deja o ţară europeană, care trebuie să meargă înainte, să rezolve problema corupţiei şi să meargă înainte pe drumul democraţiei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite