EXCLUSIV Infernul din Irpin: „Au vrut să ne facă să ne fie frică de ei şi să nu mai avem dorinţa să ne apărăm”

11 aprilie 2022, 19:55

Anastasia: Am stat tot timpul la subsol. Era foarte frig, ne acopeream cu ce puteam, stăteam îmbrăcaţi, iar ruşii umblau pe lângă ferestrele noastre. A fost îngrozitor.

Irpin a fost cândva un orășel cochet, cu blocuri moderne, locuri de joacă și parcuri. Lumea îl știe acum drept locul în care rușii au ajuns cel mai aproape de Kiev. Nici 30 de kilometri.

Armata lui Putin a fost alungată până la urmă de ucraineni, dar prețul plătit de oraș în această lună e îngrozitor: 300 de civili și 50 de militari uciși.

Leonea: Ferestrele nu mai au geamuri, iar acestea sunt gloanţele care le-au distrus. Au tras în blocul din faţă şi au ricoşat.

4000 de oameni au refuzat să plece din oraș. Unii de frică să nu fie executați pe drum, alții pentru că pur și simplu nu avut puterea să își părăsească locuințele. Andrei și vecinii săi au trăit o lună în subsolul blocului, sub artileria rușilor.

Andrei: Noi nu am vrut să plecăm. Am fost aici în permanenţă. Suntem gospodari, nu ne părăsim casele, pământul natal.

Acum pot, în sfârșit, să ia masa împreună, în holul blocului. Nu doresc nimănui să treacă prin calvarul trăit de ei. Nici măcar rușilor.

Andrei: De pe 5 martie nu avem apă, electricitate, gaze. Mergem după apă la fântână, pregătim mâncarea în curte, pe foc.

Rușii au tras și asupra civililor care încercau să plece și au jefuit locuințele celor evacuați.

Oleg s-a întors în Irpin în această dimineață. Și-a găsit apartamentul întreg, dar pe camerele de supraveghere a văzut urmele trecerii rușilor prin casa lui: soldații sparg ușa cu furie și îi răscolesc lucrurile, chiar și pe cele ale copilului.

Oleg: Au furat documente şi obiecte de valoare, bijuterii de aur. Nu au luat electrocasnice, dar au furat băuturile alcoolice, le-au luat doar pe cele mai scumpe.

Maxim a învățat să aprecieze la ce distanță sunt focurile de artilerie, ca să știe când poate ieși după apă. În fața blocului, rușii i-au lăsat mașina ciuruită de gloanțe.

Maxim: Au vrut să ne sperie, să sperie poporul. Să ne facă să ne fie frică de ei şi să nu mai avem dorinţa să ne apărăm.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă