EXCLUSIV Hans Kluge, directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS: Această boală este încă puternică. Să nu ne lăsăm doborâţi de oboseală! Vaccinurile funcţionează

7 aprilie 2021, 21:39

Diana Brâncuș: Dle. Hans Kluge vă mulţumesc că sunteţi alături de TVR la cel mai mare centru de vaccinare din România. Recent aţi declarat că ritmul vaccinărilor anti-covid în Europa este inacceptabil de lent. Ce părere aveţi despre campania de imunizare din România?

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Trebuie să spun că sunt foarte impresionat de ce am auzit şi am văzut în România, inclusiv cu propriii mei ochi. În primul rand, majoritatea angajaţilor din sănătate sunt vaccinaţi şi este simbolic că am fost invitat aici de preşedinte chiar de Ziua Mondială a Sănătăţii. Vreau să felicit toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială din România pentru munca lor minunată. Şi văd că si oamenii fără adăpost, refugiaţi sau solicitanţi de azil sunt la rândul lor incluşi în această campanie şi remarc şi solidaritatea internaţională arătată de România, cum este cazul cu Moldova. Aşa cum am discutat cu secretarul de stat şi cu dl. colonel, acum campania de vaccinare este accelerată prin intermediul unui sistem digital bine pus la punct. În acest sens pot să spun că o parte a acestui succes este o bună colaborare interministerială. Miniştrii Sănătăţii, ai Apărării, al Internelor, iar dimineaţă a fost cu noi şi ministrul Agriculturii sub conducerea preşedintelui.

Diana Brâncuș: Nu sunt suficiente doze de vaccin pentru toți cei doritori, iar în același timp tot mai mulți tineri se infectează. Ce soluții vedeți pentru accelerarea vaccinarilor?

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: În primul rând, și vorbesc la nivelul întregii Europe, în unele țări există unele reticențe în ce privește vaccinarea și trebuie să adresăm acest aspect. În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm că planurile naționale de vaccinare sunt operaționale și simplificate ca să nu avem situații în care vaccinurile ramân în frigidere și trebuie să le oferim imediat oamenilor. În al treilea rand, capacitatea de producție trebuie crescută și atât Comisia Europeană și OMS lucrează în acest sens, iar companii care înainte erau în competiție trebuie să fie solidare pentru a produce mai mult. Următorul pas este creșterea portofoliului vaccinurilor. Pâna acum, OMS a pre-aprobat 4 vaccinuri dar sunt încrezător că în urmatoarele luni vor fi mai multe. De exemplu, dacă vaccinul Johnson&Johnson va fi disponibil, acest lucru va crește și mai mult accesibilitatea. În fine, foarte importantă este solidaritatea internațională.

Diana Brâncuș: O să primim mai multe doze dar dacă nu vor fi folosite pe fondul fricii de efecte secundare?Sunt încă multe îngrijorări privind siguranţa vaccinului AstraZeneca. Ce mesaj aveţi pentru cei care ezită să folosească acest ser?

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Primul meu mesaj este că înţeleg îngrijorările oamenilor. Este important ca noi, liderii, să dăm dovadă de empatie şi înţelegere. Nu trebuie să uităm că în mod normal dezvoltarea unui vaccin durează între 5 şi 10 ani. Este o situaţie fără precedent istoric ca după doar 1 an să avem deja 4-5 vaccinuri cu o eficacitate foarte mare. Vorbim de vaccinuri care au o eficienţă de 90-95% şi este un succes uriaş. Oamenii au întrebări legitime despre rapiditatea cu care au fost produse, despre efecte secundare, dar observăm că, pe măsură ce vaccinurile devin mai accesibile, reţinerea şi neliniştea încep să scadă puţin câte puţin. Desigur, ca în orice campanie de vaccinare, cheia este încrederea. Şi cum creăm încredere? În primul rând prin transparenţă şi comunicarea de criză. Am văzut o comunicare excelentă când am stat alături de colegii români şi am vorbit cu presa. Trebuie să le spunem sincer oamenilor, asta ştim, asta nu ştim, dar tratăm totul cu seriozitate. Cum este cu AstraZeneca, am convocat experţii şi facem cercetări. Dar este fundamental să arătăm empatie şi excelenţă tehnică.

Diana Brâncuș: Când vor simţi oamenii beneficiile vaccinării? Când nu vor mai fi nevoiţi să poarte mască? Oamenii sunt obosiţi.

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Da, simt empatie pentru că a fost o pandemie lungă dar este o lumină la capătul tunelului şi vreau să transmit un mesaj de speranţă şi optimism, dar va mai trece puţin timp. Urmează ultima parte a maratonului care este întotdeauna cea mai grea şi asta pentru că încă trebuie să ajungem la cota de 70% din populaţie vaccinată şi încă mai studiem să aflăm cât durează imunitatea după vaccinare şi, un pic paradoxal, dacă primeşti vaccinul eşti protejat de formele grave ale bolii dar încă poţi transmite virusul. În acest sens, datele unor studii din Israel şi Marea Britanie arată că la cei vaccinaţi rata de tramitere a virusului este în scădere. Deci, vaccinurile funcţionează.

Diana Brâncuș: Există însă şi mutaţii ale virusului.

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Da, absolut. De aceea înainte de sfârşitul anului, de Crăciun, vorbeam de lumina de la capătul tunelului. Acum spun că acea lumină încă se vede dar tunelul este un pic mai lung pentru că aceste mutaţii, cum este B117 descoperită iniţial în Marea Britanie, se răspândesc mult mai rapid. Dar viteza este şi prietenul nostru, de aceea, prin declaraţia mea, şi nu vreau să critic pe nimeni, dimpotrivă vreau să mobilizez pe toată lumea şi să facem tot ce putem să grăbim la rândul nostru campaniile de vaccinare.

Diana Brâncuș: În România au fost proteste faţă de restricţii. În alte state a fost o carantină prelungită şi totuşi se confruntă cu multe infectări. Este carantina o soluţie? Când ne putem aştepta să se încheie?

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Anul trecut, carantina a fost de fapt o închidere. Am zdrobit virusul dar şi pe mulţi oameni şi am creat multe probleme de sănătate mintală. Acum, cu această carantină lucrurile sunt puţin diferite. Avem recomandări pentru o abordare graduală. Nu este o mentalitate de tipul totul sau nimic. Dar este foarte important să avem o abordare europeană comună atunci când vom ridica restricţiile. Pentru că dacă o ţară se relaxează iar altele nu, oamenii îşi pierd încrederea când văd schimbări de atitudine între închideri şi deschideri. Trebuie să încetăm cu aceste, închis, deschis, iar închis, şi împreună să ridicăm treptat şi atent restricţiile. Este posibil şi ştim ce trebuie făcut. Vă dau exemplul ţării unde trăiesc, Danemarca, unde se face o redeschidere foarte atentă şi graduală iar oamenii respectă indicaţiile.

Diana Brâncuș: Nu mai poartă mască?

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Pentru moment, încă poartă şi toţi vom trebui să mai purtăm masca o vreme, până când se va obţine suficientă imunitate în rândul populaţiei.

Diana Brâncuș: Un nivel de 75%?

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Sunt mai multe discuţii dacă este 70% sau 80%. Eu cred că mesajul cheie este că în continuare cei mai mulţi oameni sunt susceptibili la COVID-19 iar această boală este încă puternică. Trebuie să fim propriii noştri manageri de risc şi să nu ne lăsăm doborâţi de oboseală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite