EXCLUSIV Festivalul Luminii la Moscova: un spectacol interactiv cu proiecții, jocuri pirotehnice și holograme

21 septembrie 2018, 23:09

Pitici și alte personaje de basm te fac să te simți din nou copil și să îți amintești de atmosfera mirifică a poveștilor, citite înainte de culcare. Nu întâmplător, festivalul se desfășoară pe înserat, când magia culorilor îți oferă clipe de neuitat.

De la primii pași pe care îi faci în Parcul Kolomenskoe simți că ai ajuns pe tărâmul basmelor. Este o ocazie unică să te poți plimba alături de personajele din Cenușăreasa sau din povestea balaurului cu 7 capete.

Pe vechile palate ale țarilor sunt proiectate cele mai populare secvențe din basmele cu care au crescut generații întregi.

Festivalul Luminilor s-a extins anul acesta și în parcurile din Moscova. Este un nou concept lansat de organizatori, care oferă mai mult spațiu și libertate de mișcare.

În cartierul Krylatksoe, la baza de antrenament pentru olimpici la caiac canoie, este instalată principala scenă a festivalului. Luciul apei este locul ideal pentru carnavalul luminii.

Chiar dacă celebra cântăreață de operă Anna Netrebko se află în turneu, ea va fi prezentă la festival prin intermediul unei holograme.

Anul acesta, Festivalul Luminii de la Moscova își propune din nou să între în Guiness Book cu cea mai întinsă suprafață pe apă pentru show-ul de lumini și cu cele mai multe generatoare de flăcări implicate în spectacol.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite