EXCLUSIV Mark Galeotti, expert în securitatea Rusiei: Există un al treilea război, cel din creierul lui Putin. A crezut că invadarea Ucrainei va fi apogeul epocii. Epitaful lui va conține cuvântul „președinte”

6 iunie 2022, 20:36

„Putin a invadat Ucraina fiindcă a înţeles complet greşit natura acestei ţări. El urmăreşte Ucraina de multă vreme, a scris articole despre asta, a încercat să arate că Ucraina nu e o ţară adevărată, iar ucrainenii nu sunt un popor adevărat. Cred că el e sincer convins de asta. Şi că a crezut că invadarea Ucrainei va fi momentul de apogeu istoric al epocii lui ca preşedinte”, subliniază Mark Galeotti.

Viziunea lui Putin despre războiul din Ucraina

„Ştim că Putin e obsedat de istorie şi de locul lui în ea. Şi a crezut că planul lui va merge uşor. Că ruşii vor intra triumfal, statul ucrainean se va prăbuşi şi că el va putea să numească un guvern-marionetă. Şi atunci, Putin ar fi avut triada dorită. Fiindcă Bielorusia este deja, în mare parte, controlată de Rusia. Şi aşa, ar fi avut şi Ucraina, pe lângă Rusia. Toată lumea ‘rusă’. Ar fi deţinut-o pe toată şi ar fi intrat în istorie”, creionează Mark Galeotti resorturile și direcțiile geopolitice care i-au dat lui Putin încrederea necesară de a acționa.

Evident, nu s-a întâmplat aşa. Şi aceasta e una dintre dileme. În prezent, generalii lui duc războiul cât de bine pot, iar Putin conduce totul din palatul lui de lângă Moscova. Ceea ce nu ştim e ce gândeşte Putin. Cum vede el lucrurile. Însă începem să primim răspunsuri. Iar răspunsul e că războiul nu este, de fapt, unul cu Ucraina. E un război cu Occidentul. Ucrainenii sunt doar instrumentele, soldaţii trimişi la înaintare de Occidentul care vrea să limiteze şi să umilească Rusia. Cred că Putin caută acum o altă cale de a lua realitatea şi a o distorsiona, pentru a se potrivi în cadrul lui ideologic, explică istoricul.

VEZI și Galeotti: Nu cred că Putin vrea România. O influență, da. Moldova a fost neglijată în mod ruşinos, mult prea mult, de NATO, de UE, de Occident. Toţi şi-au spus ‘Să nu-l provocăm prea tare’ pe Putin. Acum văd că, de fapt, e gol

Galeotti: „Ruşii au pornit invazia cu o strategie bizară”

Întrebat de ce este acum armata rusă în pericol să își piardă faima, Mark Galeotti a identificat 3 motive principale.

„Primul e că există multe lipsuri la nivelurile armatei ruse, lipsuri care au ieşit acum la iveală. E ceva tipic rusesc: întotdeauna se concentrează asupra efectului, nu a cauzei. Prin urmare, a tancurilor şi armelor, dar nu şi a ce le face să funcţioneze: combustibilul, hrana, muniţia, oameni care să fie unde trebuie, când trebuie, mâncare caldă pentru soldaţi. Lucruri de felul acesta, care contează foarte mult. Există o vorbă: ‘Amatorii studiază tactici, profesioniştii studiază logistica.’ Iar Putin nu e, categoric, profesionist.

Al doilea factor esenţial sunt ucrainenii, care au dat dovadă de o extraordinară hotărâre. Mai mult, e limpede că ei au petrecut ultimii 8 ani gândindu-se cu atenţie la felul în care vor face faţă Rusiei. Şi au inventat tactici foarte ingenioase pentru asta.

Însă cel mai important factor e, probabil, faptul că ruşii au pornit invazia cu o strategie bizară, pe care Putin le-a impus-o generalilor. Fiindcă el era convins că va fi o manevră simplă şi rapidă. De obicei, ruşii luptă foarte metodic. Nu au, neapărat, multă imaginaţie, însă generalii lor ştiu meserie. Se asigură că au logistica necesară, pornesc cu un prim bombardament de proporţii, cu avioane şi rachete, iar apoi lansează o ofensivă combinată.

Dar ce s-a întâmplat în cazul de faţă? Pregătirile au fost minime. Cei mai mulţi generali nici n-au ştiut că va fi o invazie, până cu o săptămână înainte de război. Știm asta din convorbirile interceptate. Nu s-au făcut deloc pregătiri, fiindcă Putin era convins că totul se va termina în două săptămâni, aşa că nu era nevoie să facă provizii mari. Nu a existat un bombardament masiv, din acelaşi motiv. Putin credea că Ucraina va fi a lui, aşa că de ce să o distrugă? Rezultatul a fost o invazie cu jumătate de inimă. Aş putea continua, dar motivul principal e că Putin era convins că ştie ce se va întâmpla. Aşa că el a făcut planurile, nu generalii. De aceea, armata rusă nu a luptat aşa cum e obişnuită şi pregătită să lupte”, a subliniat istoricul.

VEZI și EXCLUSIV Istoricul Mark Galeotti: România nu a dat înapoi din faţa angajamentelor sale în contextul conflictului din Ucraina. A primit un mare număr de refugiaţi, iar asta e la fel de important cum e să asiguri rachete

Va supraviețui Putin ca președinte?

„Cred că e mai probabil să moară sau să se retragă din funcţie”, răspunde Galeotti.

„Dar retragerea poate surveni şi pentru că nişte indivizi, care au în spate mulţi alţi indivizi înarmaţi, spun ‘E timpul să te retragi’. Dar nu cred că va demisiona. Nu cred că poate. Nu acum. Fiindcă există dorinţa să poată fi folosit ca ţap ispăşitor. Aşa că eu cred că epitaful lui va conţine cuvântul ‘preşedinte'”, conchide Galeotti pe această temă.

Mark Galeotti este profesor onorific la University College London și director general la Mayak Intelligence, o firmă de consultanță și cercetare specializată în relațiile cu Rusia. Este bursier al Institutului de Relații Internaționale de la Praga și al Royal United Services Institute de la Londra. A predat istorie la Robinson College, Cambridge, și are un Doctorat în Științe politice la London School of Economics. A consiliat mai multe instituții, printre care Comitetul pentru Afaceri Externe al Camerei Comunelor (Marea Britanie), Adunarea Parlamentară a NATO, Interpolul și Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite