EXCLUSIV Erori la maratoanele de vaccinare. O tânără apare în sistem ca vaccinată anti Covid cu prima doză, deși nu a fost imunizată

O tânără din Bucureşti a constatat cu stupoare că apare în sistemul electronic ca vaccinată cu prima doză de ser anti-COVID, deşi ea nu a fost imunizată: un medic a decis să nu i se administreze vaccinul la maratonul de la Biblioteca Naţională. A aflat de greşeală după ce a fost vaccinată ulterior, la un spital din Capitală. Problema este că acum nu poate să facă rapelul. Sunt sute de erori diverse, inclusiv nume scrise greşit, raportate la Institutul Naţional de Sănătate Publică, dar care pot fi remediate.

07 Iulie 2021, 19:35 (actualizat 07 Iulie 2021, 19:55) |

Tânăra a aflat din certificatul de vaccinare că în sistem apare cu două doze administrate, deşi nu a fost injectată decât o singură dată.

Şi-a dat seama că la maratonul de vaccinare de la Biblioteca Naţională, unde a fost refuzată, au înregistrat-o greşit cu prima doză. Exact pe 9 mai, data din certificat, a încercat să se vaccineze acolo.

De-abia pe 20 iunie, tânăra a făcut prima doză la un spital cu Terapie Intensivă. Când a văzut că în certificat apare că a făcut rapelul, le-a spus imediat celor de la centrul de vaccinare că este o greşeală.

Şi de atunci a început calvarul telefoanelor şi drumurilor fără succes pentru remedierea problemei.

Pe 12 iulie, trebuie să facă rapelul, dar nu va putea, dacă eroarea din sistem nu va fi corectată urgent.

Centrul de vaccinare de la Bibliotecă a fost închis însă, după maraton. Şi nicăieri nu a găsit vreun contact.

Medicul care a coordonat centrul de vaccinare de la Biblioteca Naţională ne-a transmis că este o eroare care poate fi corectată şi că va face toate demersurile care se impun imediat ce va primi informaţiile necesare. El spune că au mai fost persoane participante la maraton care l-au căutat pentru diverse situaţii speciale care au fost deja rezolvate.

Sute de erori sunt reclamate la Institutul Naţional de Sănătate Publică, mai ales în cazul celor care s-au vaccinat la maratoanele din toată ţara. Sunt inclusiv nume introduse greşit Unii au constatat că nu apar în sistem cu prima doză, deşi le-a fost administrată. Au văzut problema când au vrut să descarce certificatul verde COVID.

Instituţia care gestionează Registrul Electronic Naţional de Vaccinare remediază erorile în baza sesizărilor.

Reclamaţiile pot fi trimise pe adresa de email certificat-covid@ms.ro, iar centrul operaţional care le centralizează le distribuie către cei care le pot rezolva.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI