EXCLUSIV Echipa TVR a filmat ororile războiului în satele din Ucraina. După o lună de teroare în Andriivka, rușii au minat terenul și au plecat

12 aprilie 2022, 17:55

Tatiana simte din plin dezastrul pe care l-au lăsat în urmă trupele rusești. Acum se numără printre văduvele din satul Andriivka, situat nu departe de Kiev. Igor, soțul ei, a fost împușcat cu 10 zile în urmă.

Sora Tatianei spune că rușii au venit și l-au scos pe Igor din pivniță, unde se adăpostise cu familia. L-au acuzat că e naționalist și au dispărut cu el, povestește ea. Peste câteva zile i-au găsit trupul pe un maidan.

Rudele l-au îngropat în grabă. Nu aveau timp să stea. Un rus i-a îndemnat să plece, fiindcă militarii ocupanți minaseră întregul sat. Abia acum au revenit și vor putea să-l îngroape pe Igor după tradiție.

Sunt multe morminte săpate de curând la Andriivka. Starostele satului conduce echipa TVR la unul dintre acestea. Și povestește că omul îngropat acolo a murit nevinovat. Iar fiica lui a fost violată.

Rușii s-au instalat apoi în casa lui Ruslan, spun martorii. Se mai văd încă urmele trecerii lor.

Localnicii nu pot decât să facă presupuneri în privința motivelor pentru care au fost executate rudele și vecinii lor. Spun, de exemplu, că Vitalie și Vadim au fost împușcați pentru că încărcau telefoane.

Ororile nu s-au oprit aici. O lună întreagă au trăit locuitorii din Andriivka cu trupe rusești în sat. Iar după ce s-au retras, lăsând în urmă terenul minat, a început și artileria.

Lyuba povestește cum i-a ars casa complet după o explozie. I-a rămas doar frigiderul și a fost nevoită să se adăpostească la rude

Alex Costache, trimis special al TVR în Ucraina: La marginea satului Andriivka rușii au abandonat cutii întregi cu muniție nefolosită: Se văd câteva obuze neexplodate. Echipele de intervenție au venit pentru a demina zona.

Localnicii vor să-și reconstruiască viața distrusă. Printre ei și Victor, care a revenit în sat după retragerea rușilor.

Autoritățile ucrainene au trimis deja la Andriivka echipe care să evalueze pagubele produse de război.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite