Scandalul în cazul crimei din Sibiu se extinde! Inspecția Judiciară a început verificările după ce magistratul de la Tribunalul Sibiu, care ar fi trebuit să dea mandatele de arestare preventivă în lipsă pentru cei trei presupuși criminali, și-ar fi închis telefonul. Pe de altă parte, ies la iveală noi informații cu privire la noaptea fatidică. Prima care ar fi sunat la 112 este fiica lui Adrian Kreiner care a cerut ajutorul în limba engleză. Atenție, informații cu impact emoțional!
Liliana Năstase, jurnalist TVR, oferă date în exclusivitate: Inspecția Judiciară vrea să vadă dacă magistratul, care era de serviciu în seara respectivă, ar fi respectat procedurile, întrucât în momentul în care Parchetul a solicitat mandatele de arestare preventivă, în lipsă, magistratul și-ar fi închis telefonul, iar apoi ar fi dat termen după patru zile. Asta în condițiile în care autoritățile din Scoția și din Irlanda au informat autoritățile din România că i-a localizat pe doi dintre presupușii autori pe teritoriul Regatului Unit. Ulterior, magistratul și-ar fi închis telefonul. Așadar Inspecția Judiciară face acum verificări, iar magistratul riscă să fie sancționat.
Surse judiciare ar fi declarat, în exclusivitate pentru Știrile TVR, că în noaptea fatidică s-ar fi dat două apeluri la 112.
Prima ar fi sunat la ora 03:00:45, fiica omului de afaceri. Aceasta i-a rugat pe oamenii legii, în limba engleză, să o ajute, însă apelul s-a întrerupt brusc și, din cauza apelului foarte scurt, STS nu a reușit să localizeze locul unde se afla fata, însă a anunțat Poliția Sibiu care a trimis un echipaj în zonă.
La aproximativ două minute un alt apel a venit la 112. De această dată era prietena omului de afaceri care a dat datele exacte, iar ulterior ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
VEZI ȘI