EXCLUSIV Corespondent de presă în Grecia: Flăcările au apărut la un km de casa mea. Din cauza vântului, a fost greu să găsești adăpost

Televiziuni din lumea întreagă îşi deschid jurnalele de ştiri cu relatări despre infernul din Grecia. Am vorbit şi noi cu unul dintre corespondenţii străini de presă. Thomas Kulidakis lucrează pentru Radioteleviziunea cehă, locuieşte lângă Atena şi a fost martor al unor scene de coşmar.

24 Iulie 2018, 20:59 (actualizat 25 Iulie 2018, 17:53) |

"În acest moment nu e vânt aşa de puternic. În aceste condiţii, e foarte posibil ca flăcările să fie ţinute sub control", a declarat Thomas Kulidakis pentru Telejurnal.

"În privinţa situaţiei turiştilor din zonă, aceasta e mai bună, pentru că autorităţile fac tot ce se poate", a subliniat jurnalistul, martor al evenimentelor.

"Flăcările au izbucnit, în zona unde mă aflu, în jurul orei de ora 17.00 (n.r. ieri) şi într-o oră sau două au ajuns până la malul mării. S-au apropiat şi de clădirile de aici. Au apărut şi la un km de casa mea şi, din cauza vântului foarte puternic, a fost foarte greu să găseşti locuri unde să te adăposteşti. Autorităţile au făcut tot efortul posibil", a mai indicat corespondentul.

Bilanțul victimelor se actualizează permanent.

"În acest moment, când vorbim, informaţiile despre victime se strîng, şi din păcate, trebuie să spun că numărul celor morţi este în creştere. Acum nu avem nicio informaţie că ar exista români răniţi sau aflaţi în pericol", a conchis Thomas Kulidakis.

 

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 20°C
IASI 17°C 19°C
CLUJ 17°C 17°C
CONSTANTA 19°C 20°C
CRAIOVA 20°C 20°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI