EXCLUSIV. Zone arheologice devalizate de căutători, neprotejate de autorități

Jaful bunurilor de patrimoniu din subsolul țării pare a se desfășura aproape nestingherit. Lipsa de fonduri, preocupări ce ar trebui aprofundate de specialiști și autorități pentru protejarea zonelor de interes științific precum și insistența căutătorilor de comori duc la găsirea și apoi pierderea unor valori ale trecutului. Sunt și detectoriști de bună-credință care predau autorităților tot ce găsesc și de multe ori nu cer recompensa cuvenită. Tot ei semnalează și căutările obsesive ale unor persoane în locuri în care s-au găsit tezaure de exemplu și care apoi nu ar fi fost fost protejate corespunzător sau chiar deloc. Așa se întâmplă și în pădurea Râioasa de lângă București.

07 Septembrie 2021, 22:01 |

Intrăm în pădurea de lângă Tărtășești, Ilfov, însoțiți de doi căutători de artefacte cu experiență. Se folosesc mai ales de detectoare de metale.

Iar unul dintre ei a participat în urmă cu câteva luni la descoperirea unei importante colecții de monede antice grecești chiar aici, în pădurea Tărtășești.. Autoritățile însă nu au luat măsuri pentru protejarea zonei. Iar surse autorizate susțin că de peste 7 ani în această pădure se caută și se găsesc piese arheologice. Iar zona este plină de gropi.

Tezaurul monetar descoperit în luna mai a fost predat. În total 270 de monede antice de argint. Un eveniment științific și civic care a trecut neobservat.

Bărbatul spune că a preferat să îi protejăm identitatea pentru că se teme de întâlniri neplăcute cu cei care au transformat hobby-ul de detectorist într-o activitate penală. Urmele lor se văd clar în pădurea ilfoveană.

Sticlele devenite indicatoare sunt chiar lângă locul unde au fost găsite tetradrahmele. O groapă cu un diametru de 5-6 metri a fost făcută recent și ghizii noștri spun că s-au scos cu siguranță obiecte metalice valoroase precum monede și poate podoabe antice.Nimic nu indică faptul că zona e protejată de autorități.

În pădurea ilfoveană nu s-a întâmplat acest lucru deși piesele grecești au ajuns la Muzeul Național de istorie. De acolo nu am primit niciun răspuns legat de lipsa de protecție, măcar pe hârtie, a spațiului amintit. Nici cei de la ministerul Culturii nu au fost mai receptivi deși astfel de situații se întâlnesc des, spun detectoriștii.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI