EXCLUSIV. Cozi la camera de gardă a spitalului Matei Balș din București. Zilnic, trec pe aici peste 200 de bolnavi de COVID

17 martie 2021, 20:53

Camera de gardă a Spitalului Matei Balș la amiază. Mai multe salvări au adus pacienți în stare gravă, iar în sala de așteptare stau la rând bolnavi care trebuie să fie văzuți de un medic. Printre ei și un copil de 11 ani.

Medicii recunosc că, în ciuda eforturilor lor, din cauza numărului mare de pacienți, timpii de așteptare pot fi uneori mari. Fiecare pacient este consultat și îi sunt făcute analize, EKG și un Computer tomograf. Zilnic, prin camera de gardă a Institutului Matei Balș trec peste 200 de bolnavi de COVID 19.

Cei în stare mai bună pleacă acasă, ceilalți rămân internați, în măsura în care sunt locuri disponibile. De obicei, seara, toate cele 200 de locuri din spital sunt ocupate.

În cele mai aglomerate zile, prin Camera de Garda de la Matei Balș au trecut și 300-350 de pacienți. Medicii se așteaptă însă ca presiunea să crească și mai mult.

Chiar înainte să plecăm din camera de gardă a spitalului Matei Balș, în față au mai parcat trei ambulanțe ale SMURD. Din lipsă de locuri, unul dintre pacienți a fost redirecționat spre un alt spital.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite