EXCLUSIV | Românii din Spania sunt afectați de măsurile anti-COVID

Unele regiuni din Spania încep să relaxeze, timid, restricțiile. În Castilla La Mancha accesul în localuri se va face doar după scanarea unui cod QR, iar Madridul vrea să prelungească programul barurilor și restaurantelor. În Valencia, în schimb, vor rămâne închise cel puțin până la 1 martie.

13 Februarie 2021, 21:01 Știrile TVR |

Doamna Mariana are, de 18 ani, o pensiune cu bar, restaurant și salon de evenimente în apropiere de Toledo, iar acum a redeschis localul, după o lună de restricții. Chiar dacă are voie să ocupe doar 30 la sută din capacitate, are deja lista plină de evenimente în așteptare.

În Castilla La Mancha, pentru a putea intra într-un bar sau restaurant, clienții trebuie să se înregistreze într-o aplicație și să scaneze codul la intrare. Patronii localurilor nu au acces la datele personale, dar în caz că cineva este depistat pozitiv autoritățile vor afla rapid care au fost contacții.

În Extremadura, restaurantele s-au redeschis, însă doar până la ora 18.00, în timp ce Madridul a anunțat că va prelungi programul localurilor până la ora 23.00 și va restrânge restricțiile de circulație pe timp de noapte. În Valencia, în schimb, totul rămâne închis pentru cel puțin încă două săptămâni.

Valencia se confruntă în continuare cu cea mai ridicată incidență la nivel național, așa că autoritățile au prelungit restricțiile. Barurile rămân închise, magazinele au program doar până la ora 18.00 și nimeni nu are voie să iasă din oraș în weekend, fără un motiv justificat.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 13°C
IASI 18°C 16°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 9°C
CRAIOVA 18°C 13°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI