Războiul declanşat de Rusia a schimbat radical viaţa ucrainenilor. Oamenii trăiesc permanent cu teamă, între alarme și bombardamente, iar în comunităţile etnicilor români, preoţii ajută pe toată lumea. Au grijă ca toți oamenii să primească alimente de bază și medicamente. Aflați povestea părintelui Mihail Stegărescu, într-un reportaj realizat în Ucraina de Alina Grigore, Mihai Florea şi Claudiu Petringenaru.
Părintele Mihail Stegărescu este preot paroh al bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Camîșovca, raionul Ismail, în regiunea Odesa. Etnicii români îi zic satului ca pe vremuri, Hagi Curda. Războiul teribil declanșat de Federația Rusă în Ucraina a unit oamenii din toate comunitățile. Iar multe regiuni ucrainene grav afectate de bombardamentele forțelor ruse au primit sprijin umanitar din România. Inclusiv cu ajutorul acestui preot cu har și mare dragoste față de oameni.
De când a început războiul, părintele Mihail Stegărescu a adus tone de ajutoare din România, în sudul Ucrainei. Ca protopop al Ismailului, știe bine nevoile comunității și este în legătură cu toți primarii din zonă.
Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unde slujeste părintele Mihail, a fost prima din Ucraina subordonată Episcopiei Basarabiei de Sud, Mitropoliei Basarabiei și Patriarhiei Române. Acum sunt 2 astfel de biserici care țin canonic de Patriarhia Română, una în Camîșovca, alta la Reni.
Războiul a adus o schimbare și la nivelul credinței. Bisericile ortodoxe ucrainene au anunțat că se desprind canonic de Patriarhia Rusă, după ce armata lui Putin le-a invadat țara.