Moment aniversar la Direcția Generală Anticorupție a MAI la orele dimineţii, în timp ce în faţa ministerului alţi poliţişti protestau. DGA a împlinit 18 ani, iar la festivităţi au participat şefi din Poliţie şi ministrul Lucian Bode. După premierea ofiţerilor, momentul festiv a continuat în curte, unde a fost întinsă masa. Iar membri ai Ansamblului Doina al Armatei au întreţinut atmosfera.
Evenimentul aniversar al DGA nu a fost anunțat presei. Când echipa TVR a ajuns la sediul Direcției, poarta era larg deschisă pentru invitați. Apoi a fost închisă. Iar ministrul de Interne tocmai plecase.
Nu a trecut mult timp și un jandarm a fost trimis să îi legitimeze pe jurnaliști.
Între timp, în curte, pentru momentul aniversar era întinsă masa. Un ofițer, din spatele unui stâlp, a verificat dacă se mai filmează din stradă.
Tot în curte se afla și un grup de muzicieni care așteptau să plece. Unul dintre artiști, care a plecat pe jos, a răspuns la câteva întrebări.
Am aflat că au fost muzicieni ai Ansamblului Doina al Armatei. Surse din DGA spun însă că nu toți angajații au avut acces la festivități, în prima parte cel puțin.
Cosmin Andreica, preşedinte sindicatul poliţiştilor Europol: A fost gest groaznic al directorului DGA pentru că și-a ținut subalternii în birouri cât a fost spuma prezentă la acest eveniment. Eu, sincer, mi-aș cere scuze în numele celor de la MAI care au fost la acel eveniment pentru colegii care au fost ținuți în birouri și nu au avut voie să iasă, nu știu, ca să nu deranjeze privirile preaînstelaților prezenți acolo.
Surse autorizate au precizat că gustările au fost plătite cu bani strânși în urma unei chete.
Marius Popescu, reporter TVR: Surse din cadrul DGA susțin că fiecărui șef de structură i s-ar fi solicitat 200 de lei pentru organizarea festivităților de astăzi.
Conducerea DGA nu a făcut declarații despre evenimentul aniversar. A transmis doar un comunicat din care am aflat, pe lângă lista de invitați, și ce ofițeri au primit distincții.