Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Evrei şi palestinieni. Un conflict perpetuu

Ce spun  şi cum acţionează evreii şi palestinienii, sau actorii politici cu interese în zonă, despre îndelungatul conflict israeliano-palestinian, care este chiar miezul conflictului mai larg dintre Israel şi ţările arabe. De ce poziţiile par a fi ireconciliabile, iar pacea încă departe.

03 Septembrie 2014, 16:37 (actualizat 03 Septembrie 2014, 16:42) | documentar de Liliana Teică |
Conflictul dintre Israel şi Hamas
Conflictul dintre Israel şi Hamas
Conflict gaza 2014
Harta Israel Gaza si Cisiordania
Muntele Templului Ierusalim
Intifada
Intifada războiul pietrelor
Acord Oslo 1973
Evacuare colonişti evrei din Gaza 2005
Evrei deportaţi Al Doilea Război Mondial
A doua Intifadă
Gen.Moshe Dayan şi trupe israeliene
Ariel Sharon la Zidul Plăngerii anul 2000

Paradoxal, ceea ce au trăit evreii de-a lungul istoriei lor, migraţii, instabilitate sau repingerea violentă şi brutală de care au avut parte cât timp au trăit departe de locurile de origine, asta au determinat şi ei  palestinienilor.

Conflictul a izbucnit în 1948, odata cu fondarea Statului Israel, pe un teritoriu revendicat istoric şi de palestinienii, când lumea arabă a pornit o ofensivă armată pentru distrugerea statului nou înfiinţat. După războaie şi reconcilieri, atentate, represiuni şi revolte populare, soldate cu victime nenumărate şi valuri de milioane de refugiati, şi după decenii de negocieri, populaţia este grav afectată de violenţă şi distrugeri, de lipsa stabilităţii şi a securităţii, iar pacea pare a fi încă departe, căci fiecare dintre părţi susţine încă “acest pământ este al meu !”. Israelul vrea recunoaşterea palestiniană a statului evreiesc, dar în concepţia palestiniană acceptarea acestei cerinţe ar însemna trădarea principiilor islamului.

Între evrei şi palestinieni sunt încă nerezolvate: recunoasterea reciprocă, graniţele, securitatea, drepturile de partajare a resurselor de apă, controlul asupra Ierusalimului, coloniile de evrei, libertatea de mişcare a palestinienilor şi dreptul de reîntoarcerea a refugiaţilor palestinieni.

Statul Israel, o ţară cu arma în mână

Când la 29 noiembrie 1947 Naţiunile Unite hotărau, prin Rezoluţia 181, partajarea teritoriului Palestinei, aflată din 1920 sub administraţie britanică, în două state, unul evreu şi altul palestinian, lumea arabă a respins această decizie.

Cu doar o zi înainte de expirarea mandatului britanic, în data de 14 mai 1948, David Ben-Gurion, preşedintele Organizaţiei Sioniste şi al Agenţiei Evreieşti pentru Palestina, a proclamat independenţa şi fondarea Statului Israel.

Chiar a doua zi după declararea fondării Statului Israel, cinci state arabe - Egiptul, Irakul, Transiordania, Libanul şi Siria -  au pornit o ofensivă armată pentru distrugerea statului nou înfiinţat.

La sfârşitul războiului, în 13 ianuarie 1949, mai mult de 400 localităţi arabe fusesera rase de pe suprafaţa pământului, se stabilisera noi frontiere şi peste 700.000 de palestinieni îşi găsiseră refugiu în Cisiordania şi în Fâşia Gaza, un teritoriu de doar 290 de km pătraţi, aflate sub controlul ţărilor arabe vecine.

(w400) Gen.MosheSuntem o generaţie care construieşte ţara, iar fără casca de oţel şi focul de tun, nu vom putea să plantăm un copac şi să construim o casă” declara în aprilie 1956 Moshe Dayan, şeful forţelor israeliene de apărare şi personalitate esenţială în istoria Israelului. Prezenta onorurile pentru un colonist evreu ucis într-un kibbutz din apropierea graniţei cu Fâşia Gaza, aflată atunci sub controlul Egiptului.

Conflictele cu ţările arabe vecine nu erau stinse şi tensiunile au reizbucnit din cauza resurselor de apa, insuficiente în intregul Orient Mijlociu, în 1964 când israelul a deviat cursul Iordanului pe teritoriul său, iar  Siria a încercat să schimbe cursul afluenților acestui râu, iar situaţia s-a complicat şi prin implicarea actor actori cu interese în zonă. URSS susţinea mişcările siriene de gherilla anti-israeliene, Liga Araba crease Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, iar impetuosul activist palestinian Yasser Arafat devenise lider al partidului Fatah şi idolul unui popor aflat în luptă pentru supravieţuire și recunoaştere.

În iunie 1967, după un război de doar şase zile, Israelul ocupa militar Fâşia Gaza, Sinai, Platoul Golan, Cisiordania şi Ierusalimul de Est,  extinzându-şi dominaţia militară pe un teritoriu de patru ori mai mare decât la începutul războiului şi implantantând colonii de evrei în toate teritoriile locuite de palestinieini.

Arafat devine în 1969 preşedinte al OEP şi transformă organizaţia într-o grupare bine organizată cu scop clar, eliberarea Palestinei, şi adună în aripa militară a OEP peste 15 mii de oameni şi donaţii de miliarde de dolari de la diaspora palestiniană. Organizaţia teroristă palestiniană Septembrie Negru, membră în Fatah, eşuează în 1970 în insurecţia pentru cucerirea putereii în Iordania, dar atacă şi ucide 11 sportivi israelieni la Olimpiada de la München în 1972. Ambele evenimente au fost devastatoare pentru OEP, expulzat din Iordania în Tunisia, şi pentru Arafat care devine un demon în ochii presei şi a liderilor occidentali.

Cu toate acestea problema palestiniană a căpătat un nou sens, liderii arabi recunosc OEP-ul ca singur reprezentant legitim al poporului palestinian şi când în 1974 Arafat se adreseaza în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite spunând „am venit cu o ramură de măslin într-o mână şi cu arma luptătorului pentru libertate în cealaltă, nu lăsaţi să-mi scape din mână ramura de măslin”,  OEP obţine statut de observator în cadrul ONU şi apoi statut diplomatic complet,  recunoscut de  aproximativ 90 de ţări.

La 15 noiembrie 1988 Yasser Arafat proclamă, la Alger, Statul Palestina, prin Declaraţia de Independenţă adoptată de Consiliul Naţional Palestinian (parlamentul palestinian din exil), totuşi statul palestinian rămâne o simplă noţiune abstractă.

Steagul lui Allah peste Palestina

Dar, conflictul începuse să escaladeze după izbucnirea, cu totul neplanificat, în decembrie 1987, a Intifadei, o revoltă populară împotriva ocupaţiei israeliene din teritoriile palestiniene care a durat cinci ani, la care se raliază treptat şi OEP, cu greve, demonstrații, boicotarea taxelor către Israel şi cu atacarea soldaţilor israelieni cu pietre, chiar şi de către copiii palestinieni, dar şi prin apariţia Hamas, o nouă organizaţie teroristă, ramură a mişcării egiptene Frăţia Musulmană.

Hamas, se opunea total reconcilierii cu Israelul şi considera că statul evreu era o colonie străină care ocupase pământul palestinian, iar terorismul era privit ca o modalitate eficientă de a rezolva problema.

(w500) Intifada rConvenţia Mişcării Islamice de Rezistenţă îndemna „Ridicaţi steagul lui Allah peste fiecare centimetru din Palestina”.

Organizaţia a câştigat suporteri în şcolile, clinicile, cluburile sportive şi societăţile sociale pe care le deţinea, la concurență cu servicile oferite de OEP.

Actelor de nesupunere civilă şi protestelor paşnice le-au urmat represaliile israelienilor şi conflictul a escaladat şi s-a radicalizat. Peste 120 de mii de palestinieni au fost închişi şi cel puţin 1100 de palestinieni au fost ucişi de forţele de securitate israeliene, iar alţi mai mult de 1000 de suspecţi de colaborare cu aceştia au fost omorâţi chiar de către palestinieni.

Liderii Hamas au fost vânaţi de israelieni şi asasinați, de-a lungul timpului, liderul fondator Ahmad Yasin în 2003 şi succesorul său Abdel-Aziz Rantissi în 2004, şi de atunci s-a decis păstrarea secretului asupra numelui conducătorului organizației.

Două decenii de negocieri de pace

Revolta populară palestiniană a atras simpatia internaţională şi a dus în 1993 la semnarea Acordurilor de la Oslo, prima tentativă de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian printr-un aranjament interimar de autoguvernare.

(w500) Acord OsloNegocierile, cu mediere internaţională, începuseră cu doi ani înainte la Madrid şi au fost continuate în secret la Oslo.

Acordul a fost semnat apoi oficial într-o ceremonie publică la Washington în ziua de 13 septembrie 1993, în prezenţa preşedintelui OEP Yasser Arafat, a primului ministru israelian Yitzhak Rabin şi a preşedintelui american Bill Clinton.

Israel şi OEP şi-au recunoşteau reciproc existenţa, se înfiinţa Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), responsibilă de administrarea teritoriului aflat sub controlul său, şi se cerea retragerea forţelor israeliene din părţi ale Fâşiei Gaza şi ale Cisiordaniei.

Se anticipa că aranjamentul va dura cinci ani şi se deschideau negocierile pentru un acord permanent de pace care să rezolve statutul Ierusalimului, revendicat drept capitală de ambele tabere, refugiaţii palestinieni, coloniile israeliene, securitatea şi frontierele.

În anii care au urmat s-au semnat şi alte acorduri dar, dezangajarea militară israeliană în teritoriile ocupate a fost doar parţială şi nu a fost oprită politica de implantări de colonişti evrei, iar pe de altă parte, deşi Yaser Arafat se angajase să înceteze total actele insurgente şi teroriste contra populaţiei israeliene, ele au continuat prin intermediul unor grupări paramilitare şi paraoficiale - Tanzim, Jihad  (război sfănt), Brigăzile Al Aksa, Brigăzile Iz-a-Din-el-Kasam.

(w400) Ariel SharLa 28 septembrie 2000, Ariel Sharon, şef la acea vreme al partidului isrelian Likoud (naţionalist de dreapta), însoţit de 1000 de poliţişti israelieni, a vizitat Esplanada Moscheilor de pe Muntele Templului din Ierusalim şi a declart că întregul complex va rămâne pentru totdeauna sub control israelian.

(Pe Muntele Templului se află şi Zidul Plângerii, un vestigiu al zidului antic care înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim, considerat principalul loc sacru al iudaismului, dar şi Cupola Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa, al treilea cel mai important loc sfânt al islamului)

Comentatorii palestinienii l-au acuzat atunci pe Sharon că ar fi inflamat în mod intenţionat emoţiile populaţiei, pentru a  obstrucţiona convorbirile de pace în curs, şi chiar de a doua zi au fost mari demonstraţii palestiniene care s-au confruntat cu poliţia israeliană. Izbucnise a doua Intifadă.

Noua revoltă populară palestiniană îndreptată impotriva israelienilor a durat din nou o jumătate de deceniu şi a fost marcată de violenţe mai mari decât prima.Au fost demonstranţii palestiniene, s-au aruncat pietre şi s-au folosit arme de foc împotriva trupelor de poliţie, armata istaeliana a folosit împotriva gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc impotriva demonstranţilor, dar a intervenit şi cu tancuri sau atacuri aeriene. Se estimează că au muritpeste 3000 de palestinians şi 1000 de israelieni, dar şi 64 de străini. Hamas şi grupările afiliate au lansat împotriva evreilor zeci de atentate sinucigaşe şi teroriste, în teritoriile palestiniene, pe teritorul Israelului sau în Ierusalimul de Vest, sau în străinătate.

În anul 2002  Israelul a construit  un zid de-a lungul liniei de demarcaţie care separă Isrelul de Cisiordania, pentru a preveni infiltrarea de atentatori kamikaze şi pentru a împiedica jaful organizat,  şi a cedat guvernarea Fâşiei Gaza către autorităţile palestiniene, păstrând un control strâns asupra frontierelor şi mişcărilor de populaţie.

Ca urmare a incapacităţii liderilor israelieni şi palestinieni de a gestiona şi reglementa situaţia, în 2003 este lansată aşa numita "foaie de parcurs" - un plan internaţional de pace al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu,  format din reprezentanţi ai SUA, UE, ONU şi ai Rusiei, care urma să conducă la crearea unui stat palestinian de facto până în anul 2005.

(w460) Evacuare cÎn februarie 2005, în urma unui summit internaţional la Sharm el-Sheikh, preşedintele palestinian  Mahmoud Abbas şi primul ministru israelian  Ariel Sharon s-au pus de acord să oprească actele de violenţă şi să susţina implementarea planului de pace, conform foii de parcurs.

Israelul va pune capăt unei perioade de 37 de ani de colonizare evreiasca a Fâşiei Gaza şi retrage coloniştii şi cea mai mare parte a trupelor, menţinând doar controlul asupra spațiului aerian şi de coastă. Dar, îndepărtărea forţată a aproape 10 mii de cetăţeni israelieni din Gaza şi întoarcerea lor a divizat societatea israeliană. În consecinţă,  premierul Benjamin Netanyahu a părăsit guvernul, Ariel Sharon a fost aclamat pentru curajul său politic.

Hamas a considerat însă retragerea Israelului drept o dovadă a legitimităţii acţiunilor sale violente şi a intrat în viaţa politică, şocând multă lume atunci când în 2006 a câştigat alegerile pentru parlamentul palestinian. Un an mai târziu islamiştii au preluat total controlul asupra Fâşiei Gaza prin folosirea forţei.

Dar, dincolo de acţiunile cetăţenilor sau ale organizaţiilor extremiste, nici autorităţile nu şi-au onorat angajamentele, şi de la Acordurile de la Oslo din 1993 şi până în anul 2013 în teritoriile palestiniene au fost  implantaţi 1.8 milioane de colonişti evrei şi s-au construit pentru ei peste 50 de mii de noi case,  în timp ce, în aceeaşi perioadă, fuseseră distruse încă peste 15 mii de case ale palestinienilor.

Gaza, sub embargou şi din nou în război

Din anul 2007 Fâşia Gaza este sub blocadă aeriană, terestră şi maritimă, impusă de Israel, din motive de securitate, si de Egipt, pentru a detrona gruparea radicala Hamas, o creaţie a Frăţiei Musulmane, organizatie care s-a confruntat cu guvernele egiptene încă din anii 1940.

Islamistii au sapat însă tuneluri din Gaza pâna în Egipt, pe unde sunt tranzitate alimente, haine, ciment, maşini, bani şi arme, pentru care Hamas a impus taxe uriaşe.

În acelasi timp, după declararea drept “entitate ostilă” a Fâşiei Gaza de către Israel, administraţia Hamas nu a fost mai capabilă sa asigure populaţiei condiţii decente în ce priveşte furnizarea de energie electrică, de combustibil, hrană şi apă, cei 1.6 milioane de palestinieni confruntându-se cu o grava criza umanitară, în condiţiile ăn care 80 % dintre ei depind de ajutorul umanitar din străinătate.

Paradoxal, Egiptul nu a reuşit să detroneze Hamas, ci a făcut-o mai puternică, în condiţiile în care economia  clandestină le aduce venituri anuale de 170 de milioane de dolari.

În 2008 Operaţiunea israeliană Plumb Topit, dusă la sol şi în aer,  a durat două săptămâni şi a fost intens criticată pentru rata mare de deces, muriseră 1300 de palestinieni, din care cea mai mare parte civili, şi 13 soldaţi israelieni. A urmat o nouă interveniţie militară în Gaza în 2012, prin Operaţiunea Pilonul Apărării, şi alta în iulie 2014, după ce Hamas a lansat noi bombardamente asupra statului evreu.

(w500) Conflict gGeneralii israelieni susţin că operaţiunea terestra din Gaza are ca scop distrugerea tuturor tunelurilor construite de Hamas pe sub graniţă cu scopul de a ataca Israelul şi speră că după distrugerea lor va convinge gruparea Hamas să accepte o întoarcere la situaţia de dinainte:

fară rachete lansate împotriva Israelului şi  fară bombardamente împotriva Gazei.

În acest nou conflict cu palestinienii, ultimele rapoarte arătă:

Asupra Israelului au fost trase 171  de rachete şi 68 de obuze de mortier, în replică 118 rachete aer-sol şi 15 obuze lansate de pe nave israeliene au lovit Gaza, iar 70 de tancuri au tras asupra zonelor civile. Au fost distruse mai mult de 10 mii de case, moschei, şcoli şi tabere de refugiaţi palestinieni au fost atacate, unele fiind chiar sub egida ONU,  au fost ucişi 2048 de palestinieni, din care peste 70 % sunt civili, şi au fost peste 10 mii de răniţi. Au murit şi 67 de israelieni, între care 64 sunt militari, dar şi un copil de doar câteva luni.

În Gaza şi Cisiordania, cele două componente teritoriale ale entităţii statale palestiniene, trăiesc aproximativ 4.4 milioane de palestinieni, divizaţi în 167 de enclave, segregaţi de un zid lung de 440 de km şi restricţionaţi de 522 de puncte de trecere şi bariere, care împiedică libertatea de mişcare.

Alţi 4.8 milioane de palestinieni se află în tabere de refugiaţi, în Cisiordania, Gaza, Siria, Iordania şi Liban, primesc ajutor umanitar ONU şi aşteptă o soluţie privind întoarcerea la casele lor.

 

Surse

historia.ro

mediafax.ro

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN DOCUMENTARE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 29°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 24°C 23°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 23°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2019, 16:52
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI