Evoluţie excelentă pentru Eduard Grosu în Turul Croaţiei! Românul de la Delko Marseille a câştigat etapa a doua

Eduard Grosu
Eduard Grosu
3 octombrie 2019, 15:26

„A fost o etapă ciudată azi, cu vânt puternic. A fost o zonă neutralizată, apoi am pornit din nou. A fost vânt de față, dar s-a mers tare pe final. Circuitul îl știam de anul trecut, așa că am atacat”, a spus Edi după cursă.

Ca urmare a acestui succes, Grosu a urcat pe prima poziţie în clasamentul general, pe care se afla slovenul Marko Kump (Adria).

În prima etapă, rutierul român a terminat al treilea, după Kump şi Evgheni Gidich (Kazahstan / Astana).

Etapa a treia va avea loc joi, între Okrug şi Makarska, cu final în căţărare.

Turul Croației a avut parte de grave probleme financiare în primăvară, atunci când ar fi trebuit în mod normal să se desfășoare. Însă la fel ca în cazul Turului Turciei s-a găsit o soluție bună pentru ca această competiție să meargă mai departe.

Astfel, Turul Croației a trecut de la categoria 2.HC la 2.1 și se dispută la începutul lunii octombrie în loc de mijlocul lunii aprilie. Organizatorii au pregătit în total nu mai puțin de șase etape, profilul lor avantajând sprinterii, puncheurii și cățărătorii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă