Evenimente organizate de Ziua Regalității

10 mai 2019, 09:31

Vineri, de Ziua Regalităţii, de la ora 11.00, la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal din Bucureşti, va avea loc o ceremonie militară de depunere de flori în memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român.

Vor fi prezenţi principesa Margareta, principele Radu, principesa Elena şi Alexander Philips Nixon, principesa Sofia, principesa Maria.

Va fi susţinut un concert de muzică de fanfară şi va fi executată o demonstraţie de măiestrie a mânuirii armei. Îşi vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi Jandarmeria călare.

De la ora 17.00, Palatul Elisabeta va găzdui sărbătoarea populară „Garden Party”, la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova.

Evenimentul va avea loc în prezenţa membrilor familiei regale. Printre invitaţi se vor număra reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.

Îşi vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei României, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Jandarmeria călare.

De la ora 18.30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I va găzdui Gala Societăţii de Cultură Macedo-Română. Cu această ocazie, va avea loc prezentarea „Albumului Macedo-Român 1880”, în prezenţa principesei Elena şi a lui Alexander Philips Nixon.

Sâmbătă, de la ora 10.00, pe Stadionul Arcul de Triumf va avea loc finala Cupei Reginei, iar, de la ora 11.00, finala Cupei Regelui la Oină.

Seria evenimentelor dedicate Zilei Regalităţii se va încheia cu un Concert Regal la Sala Radio, programat pe 17 mai, de la ora 19.00 şi susţinut de Orchestra Naţionala Radio.

În 2015, Camera Deputaţilor a decis ca 10 mai să fie sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.


Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă