Evaluarea pagubelor după ploi. Premierul, împreună cu alți miniștri, pe teren. „Sperăm ca în ședința de joi să aprobăm ajutoarele”

2 iulie 2018, 13:19

Primul ministru a fost însoțit în zonele afectate de inundații de ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Șova și de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Primului ministru i s-a prezentat situația din județul Buzău și s-au evaluat pagubele. Premierul a cerut o evaluare rapidă pentru ca joi, în ședința de guvern, să poată aloca sumele necesare de bani pentru ca oamenii să fie ajutați să depășească situația în care se află. Primul ministru a mers pe jos pe drumul comunal surpat, din comuna Sărățel, până la locul în care se escavează în albia râului pentru a putea să se refacă drumul distrus. Crevelești, un sat din comuna Chiliile, cu peste 120 de persoane este izolat. Se poate ajunge doar pe jos acolo. Viorica Dăncilă a spus că este prioritară refacerea infrastructurii pentru ca ambulanțele, pompierii să aibă acces.

„Facem o misiune de evaluare, vrem să vedem ce s-a întâmplat, vrem să vedem de ce au nevoie autorităţile locale, vrem să vedem situaţia existentă în teren, vrem să grăbim evaluarea, astfel încât oamenii care au fost loviţi de aceste fenomene să poată să aibă un ajutor imediat. (…) Noi sperăm ca să avem până joi toate evaluările din toate judeţele, din toate localităţile care au fost afectate, iar în şedinţa de Guvern de joi să aprobăm deja ajutorul pe care oamenii îl aşteaptă de la noi”, a declarat Dăncilă în timpul vizitei efectuate în judeţul Buzău.

Oficialii s-au oprit și în Covasna, unde viituriile au măturat sate întregi. Apele nu s-au retras încă, iar necazurile abia acum încep pentru sinistrați.

În Lunca Mărcușului viața revine cu greu la normal. În multe curți apa încă băltește, așa că oamenii nu au nici unde-și scoate lucurile la uscat.

Pompierii îi ajută pe localnici să-și recupereze bunurile din case.

În sprijinul oamenilor intervin peste 20.000 de pompieri, polițiști și jandarmi.

La Mărgineni, în județul Bacău, apa a inundat multe gospodării. Locuitorii au asistat neputincioși la dezlănțuirea naturii, iar electrocasnice, mobilier și utilaje au fost luate de apele tulburi.

Zeci de animalele au fost omorâte de furia apelor, iar localnicii au încercat să pună la adăpost bunurile de preț. Un bătrân de 85 de ani a fost salvat in ultimul moment de un vecin și a fost dus la sora lui. Salvatorul a spus că a vrut să se asigure că bărbatul este în siguranță și că nu rămâne singur în casă.

În județul Neamț, bărbatul de 48 de ani din comuna Gârcina dat dispărut în râul Cuejdi a fost găsit fără viață, de pompieri, după ce cota apei a scăzut.

Pompierii au reluat luni căutările bărbatului luat vineri de viiturile râului Cracău din județul Neamţ.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, bărbatul dispărut are 58 ani și este din satul Căciuleşti, comuna Girov. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a constatat că el traversa, zilnic, râul Cracău, în dreptul fabricii de in, pentru a merge la concubina sa. Însă, vineri, el nu a mai ajuns acasă, dar nici la femeie.

Duminică, un bărbat de 50 de ani a fost salvat de pompierii de la ISU Neamț, după ce a rămas izolat între apele Siretului, pe o balastieră.

Cele mai afectate au fost satele Stejaru și Bușmei, din comuna nemțeană Farcașa, unde 80 de locuințe au fost distruse complet. Printre cele mai mari probleme este lipsa apei potabile.

În județul Suceava, pe fondul creșterii debitului pe râul Suceava, a fost închisă circulația pe podul din Milişăuţi și au fost stabilite alte rute. Sectorul de drum închis făcea legătura între Rădăuți și Suceava.

16 localități au fost afectate de ploile abundente din ultimele zile.

Peste 460 de pompieri, polițiști, jandarmi și voluntari au intervenit în situații de monitorizare și salvare.

Din cauza viiturilor, patru persoane și-au pierdut viata. Peste 760 au fost salvate sau evacuate din locuințe. Inundaţiile au afectat în ultimele cinci zile 285 de localităţi din 35 de judeţe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă