Evaluarea Națională 2020. Anisie: Anul acesta, lucrările vor merge pentru corectare în alt județ. Elevii vor veni la centrele de examinare cel mai devreme la ora 7 dimineața

14 iunie 2020, 14:16
Declarațiile ministrului Monica Anisie:
  • Prima etapă începe mâine. A doua etapă, pentru elevii care se află în izolare sau care mâine au peste 37,3 temperatură e organizată a doua etapă, în 29 iunie
  • Această etapă se va organiza înaintea repartiției computerizate din 10 iulie
  • Toți copii absolvenți de clasa a opta au șanse egale
  • Aceste probe se organizează în peste 4.253 de centre de examen
  • Mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru mobilizarea de care au dat dovadă
  • Sunt peste 75.000 de profesori care participă la prima etapă a evaluării
  • Îi anunț pe toți elevii că accesul în centrul de examen se va face până la 8.30
  • Fiecare unitate a stabilit un grafic pentru a evita aglomerația
  • La poarta centrului de examen va exista un cadrul medical care va realiza triajul epidemiologic și va îndruma elevii către sălile de examen
  • Pentru copiii cu temperatura peste 37,3 recomand cadrelor medicale să repete de trei ori procedeul și să lase un termen de 2 – 5 minute pentru acest proces
  • În fiecare centru de examen au fost luate măsurile de prevenire, s-a dezinfectat
  • Fiecare inspectorat va monitoriza ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite
  • Legat de modalitatea de corectare, anul acesta lucrările vor merge în alt județ decât cel din care face parte elevul, inclusiv pentru București

 

Secretarul de stat în ministerul Educației Luminița Barcari a precizat că cel mai devreme copiii vor fi chemați la centrele de examinare la ora 07,00.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite