#EuSuntRomania. Ferdinand I Întregitorul. A condus regatul României între 1914 şi 1927

28 noiembrie 2018, 11:03

Ferdinand-Victor-Albert-Meinard, fiul principelui Leopold de Hohenzollern şi al principesei Antonia, infanta Portugaliei, încoronat ca rege al României sub numele de Ferdinand I și supranumit „Întregitorul”, a fost singurul monarh intitulat pe drept „regele tuturor românilor”. Sub sceptrul său s-a realizat cel mai important act din istoria poporului român, Marea Unire din 1918.

Deși timid, oarecum stângaci și adesea complexat de înfățișarea sa, Ferdinand I a fost un monarh sincer dedicat românilor, un om de o vastă cultură, poliglot şi botanist pasionat, iar în timpul scurtei sale domnii, întinsă pe parcursul a 13 ani, România a atins un nivel de dezvoltare unic până atunci.

Contextul vremurilor a decis ca Ferdinand să înfrunte un război mondial, să facă alegeri dureroase, să treacă prin boli grele şi chiar prin atentate. Cu toate astea, a reuşit să-şi întregească ţara, a lăsat în urmă conştiinţa datoriei împlinite și numele său legat de cel mai mare moment din istoria noastră.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite