#EuSuntRomania | Eroi în luptă cu pandemia. Medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei

De Ziua Naţională a României, unul dintre eroii în halate albe, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din Societatea Națională de Medicină Familiei, medicul Gindrovel Dumitra, îi îndeamnă pe români să se vaccineze, pentru a evita pierderea de vieţi omeneşti. Încă din 2008, medicul doljean a fost promotorul campaniilor de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, iar, în 2012, s-a implicat în prevenirea TBC la copii.

01 Decembrie 2021, 07:41 (actualizat 01 Decembrie 2021, 08:56) |

Doctorul Gindrovel Dumitra este unul dintre specialiştii care în ultimii doi ani au vorbit despre importanţa vaccinării anti-Covid. A înţeles însă rolul vaccinării în salvarea de vieţi mult mai devreme, încă din 2008, atunci când campania anti HPV a fost un eşec la nivel naţional.

În momentul în care părinții mi-au refuzat vaccinarea fetițelor, eu, ca medic, m-am retras și am încercatsă învăț tot ce pot legat de vaccinarea anti HPV astfel încât să înțeleg fenomenele, doar după ce am înțeles m-am întors și am reușit să vaccinez 50% dintre ele, a fost o performanță la nivel național. Ei bine, această convingere pe care am căpătat-o este motorul care m-a determinat și să aduc cât mai mulți colegi și așa s-a înființat grupul de vaccinologie, a explicat doctorul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.

Medicul Gindrovel Dumitra este și cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, însă pentru studenţii săi este un mentor pe care îl urmează indiferent de distanţă şi timp.

Am învățat din ce în ce mai mult, și am văzut că distanța de 70 de kilometri merită. Aici am văzut pacienți de toate felurile cât mai variati, iar domnul doctor este atât de implicat în comunitate și poate înțelegem un pic mai bine cu ce se mănâncă medicina, a spus Irina Burlacu, studentă la Universitatea de Medicină din Craiova.

Am ales să venim la Sadova pentru că am observat cât de mult se implică personalul de aici, numărul mare de persoane care se vaccinează, nu sunt atât de mulți, s-a insitat pe urmări, care sunt lucrurile bune , asta ne-a atras cel mai mult, faptul că vedeam pacienți , a avut răbdare față de alte cadre didactice, a fost un cumul , asta ne-a atras să venim, a explicat Andreea Mursa, studentă Universitatea de Medicină din Craiova.

Medicul spune că toată cariera sa de până acum a fost inspirată de pacienții săi din comună doljeană Sadova, pe care îi are în grijă de mai bine de două decenii. Le alină suferinţele, iar ei vin cu încredere în cabinetul său.

Un pacient a venit aici și mi-a spus: domnul doctor, vă rog, spuneți-mi în cuvinte sărace, cuvinte pe care oamenii să le înțeleagă, pe de altă parte este empatia sau îngrijirea pe care omul o simte că ești alături de el , de aici rezultă încrederea, a precizat medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.

De Ziua Naţională a României, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din Societatea Națională de Medicina Familiei îi îndeamnă pe români să se vaccineze!

La mulți ani România, la mulți ani tuturor românilor. Dragi români, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne vaccinăm, astfel încât numărul de persoane care își pierd viața să fie din ce în ce mai mic, a îndemnat doctorul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 0°C
IASI 0°C -3°C
CLUJ -3°C -6°C
CONSTANTA 0°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -3°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI