EUROSTAT | Bulgaria și România, cele mai scăzute costuri orare ale forței de muncă în UE

31 martie 2021, 15:10

Totuşi, există diferenţe semnificative între statele membre, cele mai scăzute costuri orare ale forţei de muncă fiind înregistrate anul trecut în Bulgaria (6,5 euro), România (8,1 euro) şi Ungaria (9,9 euro), iar cele mai ridicate în Danemarca (45,8 euro), Luxemburg (42,1 euro) şi Belgia (41,1 euro).

În 2020, costul orar mediu al forţei de muncă în industrie era de 28,8 euro în UE şi de 34,8 euro în zona euro, în timp ce în construcţii era de 25,6 euro în UE şi de 29 euro în zona euro, iar în servicii de 28,2 euro în UE şi de 31,1 în zona euro.

Între 2019 şi 2020, costul orar al forţei de muncă în întreaga economie exprimat în euro a crescut la 3,1% în UE şi cu 2,9% în zona euro.

(w620) EUROSTAT

În zona euro, costul orar al forţei de muncă a urcat în toate statele membre, cu excepţia Maltei (minus 4,7%), Ciprului şi Irlandei (minus 2,7% fiecare), iar cea mai mare creştere a fost în Portugalia (8,6%), Lituania (7,5%) şi Slovacia (7%). Cel mai redus ritm de creştere s-a consemnat în Luxemburg (0,5%), Finlanda (0,7%) şi Olanda (0,8%).

Pentru statele membre din afara zonei euro, cea mai mare creştere a costului orar al forţei de muncă exprimat în moneda naţională a urcat anul trecut în toate statele membre, cu excepţia Croaţiei (minus 1%), iar cea mai mare creştere a fost în Ungaria (7,9%), Bulgaria (7,8%), Cehia (7,4%) şi România (7,2%). Cel mai redus ritm de creştere a fost în Suedia (1,1%) şi Danemarca (2%).

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite