Europenii, în așteptarea propriilor campanii de vaccinare

9 decembrie 2020, 12:02

Majoritatea țărilor europene au anunțat deja că vor începe vaccinările de anul viitor, unele chiar din ianuarie, iar tonul dat de britanici e o experiență urmărită acum cu mare atenție.

Experții spun că reticența populației e firească, în timp ce guvernele fac toate eforturile să convingă oamenii că vaccinarea e soluția ideală pentru oprirea răspândirii virusului.

Statele Unite vor autoriza și ele în câteva zile produsul Pfizer BioNTech și chiar se tem că vor rămâne fără doze de vaccin după faza inițială. Așa că președintele Trump a semnat un decret care, potrivit lui, va acorda prioritate americanilor la livrări.

În Israel tocmai au sosit primele 200.000 de doze, iar pentru a le da un exemplu concetățenilor premierul Netanyahu afirmă că va fi primul vaccinat.

Rușii sunt în plină campanie de vaccinare, dar cu propriul produs – iar acum anunță că în primul grup de persoane imunizate au fost incluși cosmonauții și angajații de la centrul de pregătire a zborurilor spațiale. O decizie simbolică, de vreme ce vaccinul rusesc Sputnik5 e numit după primul satelit artificial din istorie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite