Europa se pregăteşte pentru primul Crăciun în pandemie, plin de restricții

30 noiembrie 2020, 21:49

Germania a inovat în materie de târguri de Crăciun. Păstrează tradiția și menține distanțarea socială. Clienții pot admira căsuțele frumos împodobite și pot degusta produsele delicioase direct din mașină. Un artificiu care le permite comercianților să țină micile afaceri deschise, iar clienților să se bucure de atmosfera idilică.

Vizitatorii pot comanda online la intrarea în târg un meniu de la Moș Crăciun sau diferite produse. Plătesc și intră cu mașina, petrecând câteva minute la fiecare stand. Pot primi la pachet și o cană cu vin fiert. 160 de milioane de oameni vizitau, în fiecare an, târgurile de Crăciun din Germania, renumite în întreaga lume.

Și în Spania s-au deschis târguri de Crăciun, în stil clasic, dar la jumătate din capacitatea de anul trecut. La Madrid sunt afișe cu privire la măsurile anti-Covid, iar dacă numărul vizitatorilor depășește limita impusă de autorități, accesul este interzis.

Trebuie să avem gel dezinfectant la toate standurile şi trebuie respectată distanţarea fizică în timpul cumpărăturilor.

Este aglomerație în centrul Madridului, unde teama de noul coronavirus a fost doborâtă de febra cumpărăturilor de sezon, într-o atmosferă de sărbătoare. Iar în Italia, unde bilanțul infecțiilor este ridicat, premierul a avertizat că petrecerile, sărutările și îmbrățișările nu vor fi posibile de Crăciun. În schimb, italienii se bucură de spectacolul luminilor proiectate pe clădiri-simbol din zone centrale ale orașelor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite