Europa Centrală se confruntă cu un număr de îmbolnăviri COVID fără precedent. Dr. Anthony Fauci: Virusul ar putea deveni endemic

În Cehia şi Slovacia sunt cei mai mulţi infectaţi de la începutul pandemiei. Guvernele fac apel la nehotărâţi să se vaccineze. Atât în Europa, cât şi peste Ocean, se pune accent pe a treia doză, pentru protecţie în lunile care urmează.

20 Noiembrie 2021, 22:33 Știrile TVR |

Experții Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite au aprobat în unanimitate administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Se speră ca, până anul viitor, coronavirusul să devină endemic. Cu alte cuvinte, circulă, dar fiind mulți vaccinați, afectează foarte puțini oameni.

Dr. Anthony Fauci, consilier Casa Albă: "Cred că ar fi posibil ca anul viitor să nu mai fie o problemă, cu condiţia ca nevaccinaţii să se vaccineze, iar cei vaccinaţi să facă imunizarea suplimentară".

Cehia și Slovacia au depășit toate recordurile de cazuri noi. Nu mai puțin de 23 de mii de cehi au fost confirmați pozitivi în ultimele 24 de ore. În Slovacia sunt peste 9 mii de infectați. Sunt cifre fără precedent în cele două țări.

Bavarezii nevaccinați se bucură de ultimul weekend în care mai pot ieși la plimbare. De miercuri, în acest land german intră în vigoare restricții dure pentru nevaccinați.

Rusia a intrat în ultima fază de testare a vaccinului Sputnik pentru adolescenți. Serul este sigur și eficient, afirmă specialiștii ruși.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 23°C
IASI 22°C 24°C
CLUJ 19°C 14°C
CONSTANTA 16°C 13°C
CRAIOVA 18°C 20°C
BRASOV 18°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI