EURO 2020 - Un scenariu prevede prezența a aproximativ 12.000 de spectatori la meciurile de la București

Autorităţile române au acceptat de principiu propunerea Structurii Locale de Organizare de a permite accesul spectatorilor în tribune la Bucureşti la meciurile din cadrul Campionatului European de fotbal - EURO 2020 - în proporţie de 25% din capacitatea totală a Arenei Naţionale, adică aproximativ 12.000 de spectatori, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.

03 Martie 2021, 22:59 (actualizat 03 Martie 2021, 23:04) |
Scenariu pentru EURO 2020 discutat la guvern / FOTO: frf.ro

Miercuri, cu 100 de zile înaintea debutului competiţiei, a avut loc o şedinţă a Comitetului Interministerial EURO 2020, desfăşurată la propunerea ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, preşedinte al Comitetului. Pe ordinea de zi a fost un singur punct, acela al evaluării scenariului de acces al publicului la meciurile de la Bucureşti, precizează FRF.

În şedinţa de la sediul guvernului au fost prezente persoane cu decizie în zona măsurilor de combatere a pandemiei - dr. Raed Arafat, secretar de stat în MAI, şi dr. Andreea Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, dar şi reprezentanţi de la ministerele Tineretului şi Sportului, Internelor şi de Externe.

''După mai multe ore de prezentare a unor scenarii şi de dezbatere a acestora, Comitetul Interministerial EURO 2020 a ajuns la un consens: în perioada următoare se va construi scenariul admiterii publicului pe Arena Naţională în limita cotei de 25% din capacitatea totală. Autorităţile medicale împreună cu cele de asigurare a ordinii publice vor aviza setul de măsuri necesare pentru a oferi siguranţă deplină celor aproximativ 12 mii de spectatori care vor intra la fiecare dintre meciurile de la EURO 2020'', se arată în comunicatul FRF.

La şedinţă au luat parte şi reprezentantul UEFA la Bucureşti, Taras Mukovoz, şi consilierul onorific al premierului pe probleme de EURO 2020, Gheorghe Popescu.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, amânată cu un an din cauza pandemiei, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Arena Naţională urmează să găzduiască partidele Austria - Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina - Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina - Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.

Sursa: Agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 13°C 16°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 17°C 20°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI